Probioticele pot reduce inflamația și hipersensibilitatea digestivă cauzată de alergiile alimentare (la lactoză, gluten, etc), pot ajuta la prevenirea degenerării ficatului determinată de o dietă necorespunzătoare și la digerarea completă a proteinelor și a grăsimilor și de aceea este important să se regăsească în alimentație, susține nutriționistul Lygia Alexandrescu.
Potrivit acesteia, iaurtul, kefirul, brânza proaspătă de vaci, formulele pentru bebeluși sunt doar câteva exemple de alimente bogate în probiotice.
Lygia Alexandrescu a spus că nu trebuie uitate beneficiile probioticelor în ceea ce privește frumusețea, prin acțiunea lor împotriva constipației, ajutând la eliminarea deșeurilor și a toxinelor din corp.
„Ingerarea acestor microorganisme poate fi făcută atât prin aport de alimente, cât și de suplimente, iar scopul acesteia poate fi preventiv sau de tratare. Așadar un pahar cu iaurt proaspăt (fără aport de zahăr, fructe, cereale, semințe sau alte inserții) poate fi consumat pentru perioade lungi de timp, fie pentru o dietă echilibrată, fie pentru a trata o diaree rezultată din diverse motive: stres, consum de antibiotice, infecții, etc. Există persoane care, deși manifestă o intoleranță la lactoză, pot consuma iaurt deoarece lactoza (sau zahărul din lapte) fermentează și este transformat în acid lactic în iaurt, chiar sub acțiunea probioticelor. În schimb persoanele alergice la proteinele din lapte, nu pot consuma nici iaurt și atunci suplimentarea cu probiotice este soluția cea mai simplă”, a explicat pentru AGERPRES Alexandrescu.
Ea a precizat că alimentele care conțin probiotice sunt de obicei naturale, însă pot fi și fabricate prin procese bine controlate care să mențină culturile de bacterii vii.
„Conceptul probiotic constă în aceea că, dacă bacteriile pozitive sunt introduse în tractul digestiv la momentul la care organismul este expus la boli sau după un tratament puternic cu antibiotice (care distrug și flora probiotică), dezechilibrul sistemului digestiv poate fi minim. Spre exemplu flora intestinală are nevoie de șase luni să se regenereze după un tratament de șapte zile cu antibiotice. În schimb, probioticele se comportă ca niște antibiotice naturale, care nu perturbă funcționarea normală a tractului digestiv, însă pot inactiva agenți patogeni periculoși cum ar fi: Salmonela, E-coli, stafilococi, etc”, a explicat nutriționistul.
Probioticele sunt culturi vii de bacterii care trăiesc în tractul digestiv în deplină armonie cu restul organismului. În ultimii 10 ani aceste bacterii care nu produc nicio boală au fost studiate cu mare atenție pentru a li se pune în evidență rolul pe care-l joacă în reglarea imunitară (stimulează producerea de imunoglobuline), absorbția nutrienților sau tratamentul diareei la copii și adulți. Echilibrul acestor culturi bacteriene este sensibil și poate fi ușor perturbat de factori cum ar fi: stresul, antibioticele sau anticoncepționalele.
Majoritatea probioticelor sunt produse în urma proceselor de fermentație a acidului lactic iar cele mai cunoscute microorganisme folosite la producerea probioticelor sunt Lactobacillus și Bifidobacterium.