Breaking News

MAE: Cel de-al doilea zbor umanitar operat de TAROM a adus în țară de la Istanbul 108 români

Zborul umanitar operat de TAROM RO2264, cu care a revenit în țară al doilea grup de cetățeni români, de 108 persoane, blocate pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a aterizat la București, duminică dimineața, la ora 4,10, a informat MAE.

Acest zbor umanitar, ale cărui costuri au fost suportate din fondul MAE pentru situații de urgență și criză, a repatriat cetățenii români care nu au putut călători cu alte companii, se arată într-un comunicat de presă al MAE.

Sursa citată reamintește că, de la debutul situației din Turcia, a fost activată în regim de urgență Celula de criză a Ministerului Afacerilor Externe, care a gestionat procedurile specifice de repatriere, în conlucrare cu instituțiile românești cu atribuții în domeniu.

„Au fost înregistrate aproximativ 2.300 de apeluri telefonice. Toate misiunile diplomatice și oficiile consulare din zonă, coordonate de Celula de criză, au fost implicate în acordarea asistenței și protecției consulare necesare (Ankara, Istanbul, Izmir, Sofia, Atena, consulatul onorific al României la Antalya). De asemenea, structurile Celulei de criză a MAE acționează în regim de permanență. Totodată, echipele consulare mobile s-au deplasat la aeroporturile din Istanbul (unde au fost înființate două puncte de informare/adunare special dedicate) și Ankara, precum și la punctele de trecere a frontierei cu cel mai mare trafic dintre Turcia și Bulgaria, oferind asistența necesară”, se arată în comunicat.

Celula de criză continuă să monitorizeze evoluțiile. Pentru acordarea corespunzătoare a asistenței consulare și preluarea operativă a solicitărilor cetățenilor români, MAE a pus la dispoziția cetățenilor interesați în mod suplimentar și linia telefonică TelVerde 0800 800 407 (accesibilă numai din România, în regim de gratuitate), precum și adresa de e-mail: callcenter@mae.ro. Cetățenii români aflați în Turcia au în continuare la dispoziție numerele de telefon: +90.312.44.77.920; +90 212 3583541; +90 212 3580516; +90 212 3583537, +90 232 4650579.