În zorii zilei de 18 iulie, Medi Wechsler Dinu a trecut la cele veşnice, după 107 ani de viaţă exemplară, ca om şi ca artist de elită al Românei. Multă vreme, pănă în anul 2001, Medi Wechsler Dinu a fost aproape o necunoscută, tănuind odată cu propria-i fiinţă, o operă remarcabilă, relatează Uniunea Artiştilor Plastici din România.

După expoziţia de grup „Seniori ai picturii româneşti contemporane” creaţia sa a ieşit la lumină ca o adevărată revelaţie, în numeroase expoziţii personale deschise în Bucureşti şi în alte oraşe importante ale ţării. Iubitorii de pictură, criticii de artă, jurnaliştii şi toţi cei care au interacţionat înt-un fel sau altul cu Medi Wechsler Dinu au avut surpriza să descopere, la vârsta senectuţii, nu doar o artistă remarcabilă ci, mai mult decât atât, un om de excepţională calitate care a iradiat înţelepciune, generozitate, blândeţe şi iubire necondiţionată faţă semeni.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 20 iulie, ora 11.00, la Cimitirul Filantropia.

Născută pe 22 decembrie 1908/4 ianuarie 1909, la Brezoi, judeţul Vâlcea.

Absolventă a Şcolii de Belle Arte din Bucureşti în 1932, la clasa maeştrilor Jean Al. Steriadi şi Ipolit Strâmbulescu. Urmează în paralel cursuri la Facultatea de Matematică, cu Dan Barbilian şi la Facultatea de Filosofie, cu Nae Ionescu şi Dimitrie Gusti.

Prietenă cu familia lui Victor Brauner şi căsătorită cu poetul avangardist Ştefan Roll a trăit în ambianţa avangardei româneşti, i-a cunoscut pe majoritatea scriitorilor şi a artiştilor epocii care au aparţinut acestui curent, dar din punct de vedere al creaţiei proprii, Medi Wechsler Dinu a rămâne un spirit clasic.

Deşi a fost soţia poetului avangardist Stephan Roll (Gheorghe Dinu) şi i-a cunoscut îndeaproape pe cei din familia pictorului de originie română Victor Brauner, Medi Dinu şi-a delimitat o viziune proprie a picturii. Pictoriţa a ales să transpună lumea înconjurătoare în spirit clasic, îmbinând sensibilitatea feminină cu linia ce sintetizează peisajul, aproape matematică, reducând natura la esenţial.

Debutează în 1932 la Salonul Oficial de Alb şi Negru.

În perioada anilor 1934 -1939 pictează la Balcic. Expune aici, în 1939, în cadrul unei expoziţii de grup a pictorilor interbelici, organizată de Octavian Moşescu.

De-a lungul veacului pe care l-a trăit, Medi Dinu a fost studentă la Şcoala de Belle Arte, unde a învăţat expresivitatea cromatică de la Alexandru Steriadi şi tehnica dogmatică a desenului de la Ipolit Strâmbu, însă a studiat şi matematică, asistând la cursurile poetului Dan Barbilian (Ion Barbu) şi a audiat cursurile de filosofie ale profesorului Nae Ionescu. Vocaţia artistică comprimă toate aceste paliere ale gândirii care i-au înlesnit fluiditatea desenului ce îndeamnă privitorul la reflecţie prin simetria şi acuitatea schiţării exacte a obiectelor şi fiinţelor.

Frumuseţea, vâltoarea şi seninătatea marii de la Balcic i-au rămas întipărite pe „retina” de pictor, căci a conturat şi a diluat în culori pastelate cu prisosinţă peisaje marine melancolice, aureolate de lumină, unde timpul pare suspendat, iar figurile omeneşti se lasă pradă reveriei.

După ce a poposit la Balcic în 1934 pentru un atelier de pictură organizat de Sindicatul Artiştilor Români, revine constant în „oaza de linişte” a Reginei Maria, căci relaţia cu priveliştea Balcicului este revelatoare pentru Medi Dinu. Sensibilizată de peisaj şi de oamenii întâlniţi în hoinărelile pe Coasta de Argint în goana după subiecte pentru pictură, Medi Dinu se leagă afectiv iremediabil de ambianţa orientală a Balcicului şi chiar se stabileşte temporar pe bani puţini în cartierul tătărăsc, conform Artindex.

Îi cunoaşte şi pe cei care pictau după natură la Balcic – Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Lucian Grigorescu -, nu şi pe Nicolae Tonitza, dar pictoriţa avea o fire introvertită şi rămâne departe de cercul de pictori consacraţi. Se împrieteneşte cu tătarii care o numesc „Şeitan Câz” (Fata dracului) şi cu pescarii pe care îi desenează în acuarele.

Balcicul este ţărmul unde-şi trăieşte povestea de dragoste cu mai tânărul frate al lui Victor Brauner, arhitectul Teodor (Tedy), membru al grupului suprarealiştilor, prin care îi cunoaşte pe Gellu Naum, Saşa Pană şi Geo Bogza.

Tot la Balcic, Medi Dinu se întâlneşte cu viitorul ei soţ, Gheorghe Dinu (poetul avangardist Ştefan Roll), astfel încât marea şi Balcicul rămân în memoria afectivă a pictoriţei. Peisajele din Balcic sunt înfăţişate în toate perspectivele, ilustrând marea calmă, într-o linişte deplină şi aproape mitică sau marea tulburată, reflectând percepţia clasică a artistei cu relative deformări expresive ce indică o stare interioară devastatoare.

Simbolistica apei traversează creaţia artistică a lui Medi Dinu, iar compoziţiile pastelate realizate estompat şi lichefiat accentuează semnificaţia mării în creaţia pictoriţei.

Portretele artistei sunt învăluite de feminitatea fluidă şi blajină ce-şi exprimă autentic trăirile intense sugerate de fizionomii de pescari, copii, femei de la ţară şi chiar trupuri feminine voluptoase. Acuarela este tehnica favorită a pictoriţei, căci redă detaliul expresiv de atmosferă, circumscrie stratificarea şi evocarea precisă a razelor luminii din preajma mării, respectiv edifică delicateţea chipului în tuşele rafinate din portrete.

Lucrările pictoriţei, fie că reţin în ulei, acuarelă sau desen imagini de la Sulina, de la Văratec Bucureşti sau Paris, reproduc clipa fulgerătoare în care natura se dezvăluie spiritului feminin introvertit şi contemplativ, în cromatică strunită desăvârşit, cu contraste line între culori calde sau cu îngemănări între nuanţe de bleu şi alb, ce revin recurent în opera artistei.

În 1937 face o călătorie de lucru în Grecia, iar la revenirea în ţară deschide o expoziţie personală cu lucrările realizate, la Sala Mozart din Bucureşti.

În perioada 1940 – 1986 călătoreşte şi lucrează peisaje, naturi statice şi portrete în România (la Mangalia, Vişeul de Jos, Jurilofca, Medgidia, Sinaia, Cozieni, Brezoi, Priboaia, Păscoaia, Văratic, Vatra Moldoviţei, Siret, Piatra Neamţ, Iaşi, Fălticeni, Izvorul Mureşului, Sibiu, Deva, Abrud, Câmpeni, Valea Vinului, Telega, Târgovişte, Constanţa, 2 Mai, Hârşova, Măcin, Rucăr, Delta Dunării, Tulcea), precum şi în Bulgaria (Sofia, Plovdiv, Tîrnovo, Arbanasi, Sozopol) şi Franţa (Paris).

În 2003, după o lungă absenţă, revine în viaţa artistică prin participare la expoziţia „Seniori ai picturii româneşti contemporane”, deschisă la Galeria Apollo din Bucureşti, în cadrul Programului „Restituiri”, iniţiat şi coordonat de Fundaţia HAR.