În prezența primarului Mihai Chirica și a inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Camelia Gavrilă, în Sala Mare a Primăriei a avut loc marți, 19 iulie, premierea elevilor ieșeni, care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională și cel de Bacalaureat, ambele desfășurate în acest an. ”Este o recunoaștere a performanțelor obținute de acești elevi, care și în acest an au plasat Iașiul în topul național al rezultatelor obținute la examenul de Bacalaureat și, respectiv, la cel de Evaluare Națională. Este, de asemenea, o recunoaștere a munciii pe care acești elevi minunați au depus-o de-a lungul anului școlar. Probabil că acești elevi merită mult mai mult decât le putem noi oferi, însă faptul că ei se află azi, aici, este o recunoaștere a întregii comunități pentru rezultatele remarcabile înregistrate de aceștia la învățătură”, a declarat, în deschiderea festivității, primarul Iașiului, Mihai Chirica. La rândul său, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean, Camelia Gavrilă, a ținut să-i felicite pe cei 28 de elevi ieșeni care în acest an au obținut nota maximă la examenul de Bacalaureat și la cel de Evaluare Națională. ”Este încă un an de sărbătoare pentru școala ieșeană. Rezultatele obținute în acest an de elevii ieșeni la examenul de Bacalaureat și la examenul de Evaluare Națională demonstrează, încă o dată, vocația pentru excelență a școlii ieșene. S-a creat, deja, o tradiție ca în fiecare an, Primăria și Inspectoratul Școlar Județean să-i premieze pe elevii care au obținut media 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională. Modelul acestor rezultate meritorii, obținute de elevii ieșeni, trebuie să fie multiplicat și în anii care urmează, rezultatele acestora fiind cu mult peste cele obținute la nivel național”, a afirmat Camelia Gavrilă. Cei 28 de elevi ieșeni premiați sunt: Ana- Maria Catană, Oana Anastasia Cărăușu, Andreea Sabina Cojocaru, Elisabeta Dima, Ioana Miruna Gorea, Andrei Eugen Lăpușneanu, Sharon Ștefana Lehăceanu, Maria Alexandra Lupu, Nicolae Matei Negrușer, Andra Nicole Ioana Pâsoi, Patricia Maria Perdun, Irina Rotaru, Livia Amira Sauciuc, Ioana Mădălina Sinca, Oana Andrada Strugaru, Ilinca Titu (toți de la Colegiul Național Iași), Alexandra Corduneanu, Corina Dimitriu, Ioana Gorie, Ștefana Huțupașu, Matei Ionuț Scoică, Cosmin Andrei Ungureanu (toți de la Colegiul Național ”Emil Racoviță” Iași), Raluca Teodora Munteanu- Florea, Vlad Stoica (ambii de Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași), Maria Gheorghiță (Școala Gimnazială ”Ion Simionescu” Iași), Teodora Bulea (Școala Gimnazială ”D.D. Pătrățcanu” Tomești) – la Evaluare Națională, respectiv Miruna Elena Bibere (Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Iași) și Florina Pantilimonescu (Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași). Elevii au primit din partea Primăriei și Inspectoratul Școlar Județean Iași diplome de merit, plachete omagiale și pachete cu cărți. La examenul de Evaluare Națională din acest an, județul Iași a obținut 26 de note de 10, cele mai multe din țară, după București. Acestora li s-au adăugat 1.077 de elevi care au obținut medii cuprinse între 9-9,99 la limba română și 591 de elevi care au obținut medii cuprinse între 9-9,99 la matematică. Cu un procent final de promovabilitate de peste 80%, din care 88,96% la limba și literature română și 74,06% la matematică, județul Iași s-a clasat pe locul doi la nivel național, după Capitală. În ceea ce privește examenul de Bacalaureat, procentul de promovabilitate înregistrat în județul Iași a fost de 76,51%, cu aproape zece procente mai mare decât media la nivel național (66,70%). Doi elevi ieșeni au obținut media 10 la Bacalaureat, alți 815 având medii cuprinse între 9-9,99, iar 1.056 medii cuprinse între 8-8,99. (E.M.)