Actorul Radu Beligan, în vârstă de 97 de ani, a murit miercuri, în jurul orei 13,00, la Spitalul Elias, a declarat pentru AGERPRES directorul medical al instituției sanitare, dr. Daniela Safta.
Potrivit acesteia, actorul s-a internat vinerea trecută, într-o stare de ”degradare biologică progresivă, în contextul vârstei avansate”.”Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă cu supraveghere și controlul funcțiilor vitale, cât și controlul fizic și psihic adecvat situației sale. A decedat azi, la ora 13,00, prin stop cardio-respirator”, a precizat medicul.
Actorul și regizorul Radu Beligan și-a dedicat întreaga viață teatrului, filmului, televiziunii și radioului, devenind un adevărat și neprețuit simbol al teatrului național, afirmă patriarhul Daniel într-un mesaj de condoleanțe adresat familiei regretatului actor.
„Vestea trecerii la cele veșnice a domnului Radu Beligan la venerabila vârstă de 97 de ani ne-a îndurerat prin pierderea uneia dintre personalitățile de excepție ale teatrului românesc. Maestrul Radu Beligan și-a dedicat întreaga viață teatrului, filmului, televiziunii și radioului, devenind, datorită talentului său, un adevărat și neprețuit simbol al teatrului național. Actor cu peste șapte decenii de activitate, regizor, profesor, membru de onoare al Academiei Române, fost director al Teatrului Național, Președinte de onoare pe viață al Institutului Internațional de Teatru, onorat cu numeroase distincții naționale și internaționale, Radu Beligan va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a iubitorilor teatrului și filmului românesc grație personalității sale unice”, se arată într-un comunicat al Patriarhiei remis miercuri AGERPRES.
Patriarhul Daniel transmite familiei și cunoscuților condoleanțe și spune că se va ruga pentru odihna sufletului lui Radu Beligan.
„În aceste momente grele pentru familie și pentru toți care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om și artist, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune. Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Radu Beligan în Împărăția Sa împreună cu drepții, iar pe cei îndoliați și îndurerați să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi”, se mai arată în mesajul patriarhului.