Peste un sfert dintre români nu intenționează să folosească serviciile de mobile banking, în condițiile în care cota de utilizare a mijloacelor bancare mobile se situează la 22%, astfel că România ocupă ultimul loc în Europa, reiese dintr-un studiu de specialitate, citat în raportul EY ‘Decoding mobile financial services – Innovation and collaboration to drive growth’.
Potrivit sursei citate, în ultimii ani, la nivel global, trendul de ‘digitizare’ a transformat preferințele consumatorilor și a contribuit la stabilirea unor așteptări ridicate cu privire la livrarea serviciilor. Datorită ușurinței de utilizare, pentru mulți dintre aceștia platformele mobile devin principala opțiune atunci când vine vorba de interacțiunea cu furnizorii de servicii financiare. Generația ‘mobile first’ este cea care va apela la aceste platforme ca principală metodă de interacțiune.
În acest context, România ocupă ultimul loc în Europa în privința numărului de persoane care folosesc mijloacele bancare mobile, cu o cotă de 22%, conform unui studiu efectuat recent de Ipsos, la nivel european.
Cercetarea arată că mai bine de 25% dintre respondenții români declară că nu intenționează să folosească astfel de servicii în anul următor.
Prin comparație, la nivel european, aproximativ 47% dintre persoane folosesc servicii de mobile banking, în timp ce în SUA procentajul atinge 53%, notează EY.
Pe de altă parte, raportul EY ‘Decoding mobile financial services — Innovation and collaboration to drive growth’ relevă faptul că serviciile financiare desfășurate prin intermediul platformelor mobile dispun de un potențial imens de a crește gradul de acoperire al serviciilor financiare și ușurința de utilizare pentru clienții din întreaga lume, în special pentru cei din țările emergente.
‘Pentru instituțiile financiare, serviciile financiare desfășurate prin intermediul platformelor mobile pot ajuta la deservirea unei piețe vaste, care altfel ar fi de neatins din cauza costurilor mari ale infrastructurilor fizice. Pentru operatorii de telecomunicații, astfel de servicii acționează ca flux suplimentar de venituri și stimulează dezvoltarea de servicii cu vânzări încrucișate (…) categoria plăți mobile a cunoscut cea mai înaltă rată de adopție până acum, dar și alte zone de servicii au început să prindă avânt. Serviciile financiare de creditare desfășurate prin intermediul platformelor mobile au înregistrat o creștere majoră în ultimii ani pe fondul parteneriatelor strategice încheiate între instituții financiare și furnizori din zona de telecomunicații’, se arată în concluziile raportului.
La nivel global, în rândul indivizilor care încă nu dispun de acces la sistemul financiar, aproximativ 620 de milioane locuiesc în țări care au introdus noi cadre legislative sau care încurajează entitățile nebancare să activeze în domeniul serviciilor financiare. Cele mai multe astfel de țări înregistrează un decalaj considerabil în nivelurile de penetrare și incluziune a platformelor mobile în sistemele financiare.
Analiza EY privind piața potențială arată că aproximativ 434 milioane de astfel de persoane „nebancarizate” vor putea fi deservite prin intermediul serviciilor financiare desfășurate prin intermediul platformelor mobile în viitorul apropiat.
EY are 190.000 de angajați ce își desfășoară activitatea în peste 700 de birouri din 150 de țări și venituri de aproximativ 27,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.
Începând cu data de 1 iulie 2013, Ernst&Young a devenit EY.