Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui M. Blecher în regia lui Radu Jude, va fi prezentat în premieră mondială pe 7 august în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno.
Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, pelicula, care a fost inclusă în competiția oficială a prestigiosului festival din Elveția, va avea premiera de gală pe 7 august, de la ora locală 16,30, la Auditorium FEVI, pe 8 august, filmul este programat de la ora 23,15 (La Sala) iar pe 9 august, de la ora 11,00, la Pala Video.
Proiecțiile vor avea loc în prezența regizorului Radu Jude, actorilor Lucian Teodor Rus, Ilinca Hărnuț, monteurului Cătălin Cristuțiu, sound designer-ului Dana Bunescu, producătorului Ada Solomon.
Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de 20 de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.
Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu. Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer — Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jurg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Producător este Ada Solomon iar co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade.
„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.
Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Programului Media — Europa Creativă și EURIMAGES.
Prezența delegației române la Locarno este susținută de Institutul Cultural Român și de Centrul Național al Cinematografiei.
Ultima prezență a unui film românesc în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno a fost înregistrată în urmă cu trei ani, cu producția „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, în regia lui Corneliu Porumboiu.
Radu Jude a câștigat în 2015 „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin cu pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box office în 2015.