Președintele Klaus Iohannis consideră că statul de drept este unul funcțional, punctând că etichetele de tip „stat mafiot” pot afecta imaginea României în lume.
„În România, statul de drept este funcțional, iar declarațiile unor persoane puse sub învinuire sau trimise în judecată care pun sub semnul întrebării ori contestă acest lucru sunt lipsite de credibilitate. Sunt încrezător în ceea ce fac instituțiile statului și, alături de întreaga opinie publică, așteptăm efectele pozitive ale activității acestora. În același timp, etichete de tip ‘stat mafiot’ pot afecta imaginea României în lume, pot conduce la decredibilizarea unor instituții și, nu în ultimul rând, dovedesc incapacitatea unor persoane care dețin sau au deținut funcții publice importante în statul român să-și asume rolul pentru care au fost numite sau alese”, afirmă șeful statului, potrivit unui punct de vedere transmis AGERPRES de Administrația Prezidențială.
Reacția acestuia vine după ce președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a cerut să verifice la nivel instituțional veridicitatea unor afirmații făcute de liderul PMP, Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un ”stat mafiot”.
„Cu câteva zile în urmă, fostul președinte Traian Băsescu a făcut o serie de afirmații care pun sub semnul întrebării tot ceea ce credeam că am reușit să construim în România pe baza valorilor democrației și statului de drept. Ieri, fostul președinte a reiterat și întărit aceleași idei. De mai bine de un an, sunt unul dintre cei mai critici politicieni în privința abuzurilor, care au transformat DNA și lupta anticorupție într-un instrument politic împotriva adversarilor incomozi, și în privința amestecului ilegal al SRI în Justiție și, mai nou, în activitatea ANAF. În perspectiva celor spuse pe 24 iulie de fostul președinte al României, criticile mele apar ca o palidă reflectare a realității”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, într-un comunicat.
Potrivit președintelui Senatului, afirmațiile lui Traian Băsescu au descris „o situație inacceptabilă, în care DNA și SRI sunt scăpate de sub orice control civil”.
„Afirmațiile lui Traian Băsescu, potrivit cărora România s-a transformat într-un stat mafiot, au fost lipsite de orice echivoc, ele descriind o situație inacceptabilă, în care DNA și SRI sunt scăpate de sub orice control civil, au acaparat și exercită puterea într-un mod nelegitim în locul instituțiilor democratice alese de cetățeni”, a susținut președintele Senatului.
Totodată, Călin Popescu-Tăriceanu a făcut apel la președintele Iohannis să verifice la nivel instituțional veridicitatea afirmațiilor făcute de Traian Băsescu, iar în cazul în care acestea se vor dovedi adevărate „să-și asume responsabilitatea demiterii șefilor celor două instituții”.
„În cazul în care demersul pe care îl solicit va demonstra că Traian Băsescu a spus adevărul, președintele României va trebui să-și asume responsabilitatea demiterii șefilor celor două instituții, pentru a readuce România la normalitate, o Românie în care drepturile cetățenilor și libertățile lor nu sunt la discreția procurorului-șef al DNA, Laura Kovesi, și a adjunctului SRI, Florian Coldea”, a mai afirmat Tăriceanu.