Afganistan: Atentat cu camion capcană în fața unui hotel pentru străini din Kabul

Un atentat cu camion capcană a vizat în noaptea de duminică spre luni un hotel securizat pentru străini la periferia capitalei afgane Kabul, au declarat surse din securitate, fără să anunțe imediat victime, informează AFP și Reuters.

 

Talibanii au revendicat operațiunea, precizând că „au aruncat în aer un camion încărcat cu explozivi la intrarea hotelului Northgate”, situat pe noul drum ce duce la baza militară americană de la Bagram, la nord de Kabul.

Explozia foarte puternică a fost auzită în capitala afgană în jurul orei 1.30 (21.00 GMT), precedată de o pană de curent de câteva minute.

Insurgenții islamiști au declarat pe Twitter că această explozie „a deschis calea combatanților (lor) echipați cu arme ușoare și RPG-uri (lansatoare de rachete) spre interiorul” hotelului.

Purtătorul lor de cuvânt Zabihullah Mujahid a anunțat „o sută de invadatori americani uciși” în această operațiune complexă, afirmație imposibil de verificat și care nu a fost confirmată din surse independente.

Un oficial din serviciile de securitate a declarat că patru bărbați puternic înarmați luptau în zona hotelului Northgate, un ansamblu rezidențial sigur pentru militari străini și organizații civile.

Nu a existat imediat nicio declarație asupra victimelor din partea autorităților afgane, notează Reuters.

Hotelul nu a putut fi contactat și toate liniile sale telefonice nu funcționau.

Hotelul Northgate, protejat de ziduri înalte, afirmă pe site-ul său că aplică cele mai stricte reguli în materie de securitate, cu turnuri de pază și gardieni privați cu pregătire militară, notează France Presse.

Acesta este primul atentat vizând Kabulul după dublul atac sinucigaș contra minorității șiite hazara la 23 iulie, care a făcut cel puțin 80 de morți și peste 230 de răniți.