Colegiile Universității ”Petre Andrei” din Iași – o nouă șansă la educație

 

În baza Ordinului nr. 4542/08.09.2014 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea și funcționarea învățământului terțiar nonuniversitar, la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, precum și în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3973 din 28 iulie 2014 privind echivalarea nivelurilor de calificare obţinute prin sistemul naţional de invăţămant şi formarea profesională a adulţilor, Universitatea ”Petre Andrei” din Iași a înființat patru colegii, în domenii și calificări pentru care instituția are programe de studii universitare de licență acreditate.

Colegiile vor asigura profesionalizarea corespunzătoare nivelului 5 de calificare, conform Cadrului Național al Calificărilor (CNC), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2013. Durata studiilor este de doi ani (120 de credite), la învățământul de zi. Se pot înscrie la colegiile Universității absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.

Lista colegiilor și a profesiilor pentru care se organizează învățământ terțiar nonuniversitar este următoarea:

  1. Colegiul Juridic (150 de locuri), care pregătește secretari în domeniul serviciilor juridice, secretari executivi în domeniul administrativ, specialiști în domeniul juridic și asimilați (agent procedural, arhivar notariat, secretar dactilograf laborator expertize criminalistice, asistent registrator), inspector documente secrete, referent de stare civilă, referent evidența persoanelor.
  2. Colegiul Psiho-Asistențial (150 de locuri), organizat pentru profesiile: pedagog de recuperare și asistent pentru îngrijirea persoanelor vârstnice.
  3. Colegiul Economic (150 de locuri), organizat pentru profesiile: funcționar economic, agent fiscal, agent bursă, operator ghișeu bancă, operator comercial și lucrător gestionar.
  4. Colegiul de Funcționari administrativi (150 de locuri), care pregătește: funcționari administrativi, funcționari ghișeu servicii publice.

Înscrierea la Colegii se face în perioada 29 septembrie-31 octombrie, admiterea având la bază media generală de absolvire a studiilor liceale. Cursurile încep pe data de 3 noiembrie, structura anului de învățământ fiind similară celei aprobate pentru studiile universitare de licență.

Taxa anuală de școlarizare este de 2500 lei la Colegiul Juridic-Administrativ și de 1800 lei la Colegiile Psiho-Asistențial, Economic, respectiv la Colegiul de Funcționari administrativi.

Universitatea „Petre Andrei”din Iași este singura universitate privată din Moldova care a înființat colegii legale.