Firmele, obligate să-și desemneze persoane responsabile cu gestionarea deșeurilor

Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi reaminteşte operatorilor economici că legislaţia în vigoare prevede obligativitatea desemnării de persoane responsabile cu gestionarea deşeurilor. Astfel, potrivit Legii nr. 211/2011, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv: persoanele desemnate trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate. Mai mult decât atât, legea vine şi cu sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor, şi anume: nedesemnarea unei persoane conform legii amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Pentru a sprijini operatorii economici să se conformeze prevederilor legale, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi pune la dispoziţie cursul intensiv de ”Responsabil cu gestionarea deşeurilor”.  ”Cursul se va desfăşura în zilele de 15 şi 16 august în cadrul Centrului de Formare Profesională al Camerei de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou şi va fi susţinut de către o persoană specializată din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, cu o vastă experienţă în domeniul gestiunii deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase. Cursul va aborda: legislaţie, organizarea actelor normative în domeniu, obligaţii legale în sarcina agenţilor economici, soluţii practice, gestionare şi trasabilitate deşeuri, raportări, sancţiuni, cuantum amenzi, evitarea sancţiunilor”, a declarat Adina Sardare, coordonatorul Centrului de Formare Profesională din cadrul CCI Iași. Înscrierile pentru ultimele locuri ale acestei serii de curs se fac la sediul Camerei de Comerţ, la tel.: 0232.268001 sau pe site-ul www.cciasi.ro. (E.M.)