PNL Gorj cere demisia ministrului Energiei pentru că acesta ar primi lunar 3.000 lei de la Complexul Energetic Oltenia

 

Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, i-a cerut, joi, demisia ministrului Energiei pe motiv că Victor Grigorescu s-ar afla pe statul de plată de la Complexul Energetic Oltenia, primind aproximativ 3.000 de lei lunar, lucru pe care liberalul l-a catalogat ca fiind imoral, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a prezentat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, un stat de plată al Complexului Energetic Oltenia pentru luna iulie, pe care figurează atât colaboratorii companiei de stat, cât şi sumele cu care ace;tia sunt remuneraţi lunar. La poziţia a 13-a se află ministrul Victor Grigorescu şi o sumă încasată luna trecută, în valoare de 2.667 de lei, de la CEO, pe motiv că face parte din comisia de privatizare a companiei, denumită IPO.

,,Documentul vorbeşte despre comisia înfiinţată la nivelul CEO pentru listarea la bursă, acel IPO despre care tot vorbim de câţiva ani. Din acest IPO fac parte ministrul Energiei Grigorescu, care încasează bani de la CEO şi încă trei secretari de stat din cei patru pe care îi are. Mai face parte din comisia respectivă şi consiliera ministrului, doamna Cerasela Marin, care ne-a şi vizitat, şi care şi ea încasează. Unii din cei 33 încasează 2.667 de lei pe lună, alţii, care sunt consilieri ai ministrului, încasează doar 1.800 de lei pe lună, doar dintr-o comisie şi sunt patru astfel de comisii la CEO”, a precizat Dan Vâlceanu.

Acesta i-a cerut public premierului Dacian Cioloş să nu tolereze un astfel de comportament.

,,PNL Gorj va face o adresă oficială către Ministerul Energiei prin care va solicita să se facă publice toate sumele încasate de ministru şi de angajaţii săi
din minister, pentru activitatea în comisii de specialitate, CA sau AGA ale companiilor de stat. De asemenea, vom aduce la cunoştinţa premierului Dacian Cioloş practicile din cadrul acestui minister”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Gorj.

Dan Vâlceanu l-a comparat pe ministrul Energiei cu Ion Călinoiu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, în prezent consilier al acestei instituţii şi
preşedinte executiv al PSD Gorj, care face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului Gorj, pentru a fi remunerat cu încă 800 de lei lunar.

,,Care este astfel diferenţa între ministrul Grigorescu, care se cere în comisii la CEO, şi Ion Călinoiu, care vrea în comisii la Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj ori în ATOP. Este un comportament pesedist. Eu îi cer ministrului să plece, să-şi dea demisia pentru că este de o imoralitate crasă. Să vii să încasezi de la CEO pe comisii, fără să faci nimic, este imoral. Este de o imoralitate crasă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Vâlceanu.