Candidatul PSD-UNPR-PC în alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta, a declarat marți, la o videoconferință cu liderii social-democrați județeni, că speră să câștige turul al doilea de scrutin cu o diferență care să îi ofere legitimitatea pentru a pune în aplicare schimbările pe care le are în vedere pentru România. „Sunt mult mai optimist și încrezător nu doar că o să câștigăm, dar și că o să putem schimba țara și putem să oprim cei zece ani. Depinde însă de dumneavoastră, cei care sunteți echipa mea de campanie, să reușim să ne atingem acest obiectiv cu o diferență care să ne dea legitimitate pentru schimbările pe care vrem să le facem în țară în perioada imediat următoare. (…) Sunt absolut convins că pe 16 noiembrie putem să pornim pe un drum nou pentru România”, a spus Ponta. El a adăugat că au fost luate toate măsurile astfel încât românii plecați în afara granițelor să își poată exprima opțiunea de vot. „Am luat măsuri foarte clare pentru ca inclusiv acolo unde au fost probleme în diaspora, la Londra, la Paris, absolut toți românii să poată vota. Am tot respectul pentru toate aceste voturi și este un lucru extraordinar ca un român în țară sau în străinătate să vrea să își voteze președintele”, a susținut Ponta. El a subliniat totodată că este o „uriașă onoare” faptul că a reușit să obțină votul românilor din Republica Moldova. „Toate voturile și toți cei care m-au votat au tot respectul meu, tineri, bătrâni, din orice regiune a țării sau din afara țării. Am câștigat pentru prima dată, la o diferență apreciabilă, votul românilor din Republica Moldova și pentru mine aceasta este o uriașă onoare și responsabilitate. Am tot respectul pentru toți ceilalți care au votat un contracandidat sau pentru cei care nu au vrut să vină la vot”, a precizat președintele PSD. Premierul Victor Ponta, candidatul PSD-PC-UNPR la prezidențiale, a atras atenția că „nu e nimic câștigat”, în turul al doilea totul pornind „de la egalitate”. „Este un rezultat mult mai bun decât ne așteptam în primul tur, dar în turul al doilea, totul pornește de la egalitate, și trebuie să-i convingem pe toți cei care ne-au votat în primul tur să vină din nou la vot, pentru că nu e nimic câștigat. Trebuie să-i convingem pe cei care au votat un alt candidat din cei 12 care nu sunt în turul doi să fie alături de noi pentru că noi îi putem reprezenta și pe alegătorii d-lui Călin Popescu Tăriceanu, și pe cei ai d-lui Meleșcanu, și ai d-lui Diaconescu, și al d-lui Vadim Tudor, și ai tuturor celorlalți. Din câte știu, singurul candidat care nu a intrat în turul doi, și a anunțat foarte clar că-l sprijină pe dl. Iohannis, este dl Silaghi de la PPMT, cel care vrea să rupă Transilvania și să o facă separat de România, ceea ce cred că, de fapt, sprijinul lui nici nu l-aș fi vrut, ca să fiu foarte sincer”, a spus Victor Ponta.