PNȚCD va merge la parlamentare cu candidați pe listele partidului Alianța Noastră România

Membri ai Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat vor candida la alegerile parlamentare pe listele partidului Alianța Noastră România, în baza unui protocol semnat, luni, la sediul PNȚCD de către liderii celor două formațiuni, Aurelian Pavelescu și Marian Munteanu.

„Această platformă politică se bazează pe un set de principii și valori comune, în care se regăsesc principiile fondatoare ale PNȚCD, principii enunțate de Iuliu Maniu: democrația desăvârșită, morala creștină, patriotism luminat și dreptate socială. Am regăsit aceste principii în proclamația din 27 martie a Asociației Alianța Noastră, motiv pentru care toți liderii județeni au votat, fără excepție, pentru a adera la această platformă”, a declarat liderul PNȚCD.

El a reamintit că pe 26 iulie PNȚCD, prin Comitetul Național de Conducere, a votat în unanimitate să adere la proclamația din 27 martie 2016 a Asociației Alianța Noastră și să înceapă negocierile pentru constituirea unei platforme politice comune. Au urmat o serie de negocieri, finalizate prin protocolul semnat, luni, în baza căruia PNȚCD va candida pe listele partidului Alianța Noastră România și își va pune la dispoziția acestei platforme toate resursele umane și logistice.

Aurelian Pavelescu a menționat că îl cunoaște pe Marian Munteanu de foarte multă vreme, dinainte de 1990, când au fost colegi la Facultatea de Litere.

Marian Munteanu a subliniat că „obiectivele vitale” pentru perioada următoare sunt: protecția mediului, dar și „pământul României, resursele acestuia”, astfel încât în momentul în care vor intra în Parlament membrii platformei vor lupta pentru a se lua toate măsurile necesare ca „acest pământ să rămână în proprietatea românilor, resursele lui să fie folosite în interesul cetățenilor României, iar mediul înconjurător să nu mai fie distrus”.

„Un alt element decisiv este educația. Nu putem avea o societate normală fără o educație bine pusă la punct. (…) Noi vom susține o sprijinire puternică a educației, pentru că avem nevoie de acest lucru și, în același timp, o orientare a demersului educațional în sprijinul susținerii valorilor noastre identitare, culturale, patriotice fundamentale”, a subliniat el.

Marian Munteanu a menționat că alte domenii prioritare sunt: susținerea unei rețele de „policlinici, spitale moderne, bine puse la punct, cu un personal medical remunerat corespunzător”; „păstrarea unui statut de demnitate în interiorul parteneriatelor și alianțelor strategice”; păstrarea și întărirea „caracterului creștin al acestei țări”.

Președintele Alianței Noastre a declarat că va fi constituit, alături de reprezentanții PNȚCD, un comitet de coordonare a campaniei electorale, dar și că ușa alianței este deschisă și pentru alte forțe și grupări care doresc să se alăture demersului.

Marian Munteanu a atras atenția asupra faptului că vicepreședintele PNȚCD, Alex Ștefănescu, a fost unul dintre cei aflați la baza acestei construcții politice. De altfel, criticul literar, prezent la conferința de presă, a declarat că îl bucură solidarizarea lui Marian Munteanu cu Aurelian Pavelescu, deoarece pentru el ar fi reprezentat o „adevărată sfâșiere sufletească” să opteze pentru un partid sau altul.

„Sunt adevărați patrioți. E bună ideea că acest partid s-ar putea numi metaforic „Partidul patrioților”. Îi sprijin din toată inima cu posibilitățile mele, prin scrisul meu și din tot sufletul meu și le doresc succes”, a spus el.

Alex Ștefănescu a precizat că nu va candida pentru alegerile din toamnă. Aurelian Pavelescu a declarat că „probabil” va candida și că listele urmează să fie stabilite.

Întrebat de ce participă membrii PNȚCD pe listele unui partid înființat recent, Pavelescu a subliniat că începerea negocierilor a avut loc după consultarea membrilor partidului.

„Au fost două Comitete naționale de conducere, în care au participat toți liderii județeni, iar decizia noastră politică, pentru a fi siguri că reprezentanți ai partidului vor ajunge în Parlament, a fost aceasta. (…) Electoratul creștin, patriotic din România trebuie să voteze o singură listă în toamnă. Este neoportun și chiar absurd ca două partide — vor fi și alte partide, cu siguranță, care vor adera, avem asemenea discuții și negocieri — să candideze pe liste separate și să își împartă voturile”, a spus el.