Începe încălzirea pe marginea terenului electoral. Liberalii dau buzna pe lista din ce în ce mai mică a locurilor eligibile, pentru alegerile parlamentare 2016, în timp ce PSD anunță prima oară în ultimii 26 de ani, că ai lor candidați vor fi din județele de domiciliu. Gata cu Agamiță Dandanache. Gata cu importul de interese pe ochi frumoși sau pe buzunare doldorificate. Liberalii au deschis lupta de stradă, cu aceeași lideri care, mai acum un an, când se vorbea prin mijlocul piețelor publice de noua clasă politică, se jurau că nu vor mai candida pentru un nou mandat, că este timpul reînnoirii politicienilor, precum sunt astăzi vremurile. Ei bine, astăzi, la vreme de ciornă de liste electorale, lideri precum Theodor Atanasiu, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Anca Boagiu, nu ezită să-și revendice capul de listă, lăsând întinerirea Parlamentului pe seama altora. Poate va dori Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu să facă un pas în lateral, lăsând locul altora, mai tineri sau mult mai tineri sau unora mult prea tineri pentru așa ceva. Aș! vise sau coșmaruri. Cine l-a mai văzut pe Traian Băsescu să lase locul altcuiva, fie el și viitorul de aur al politicii românești?! Nimeni, ca și cum de această dată suntem într-o pasă proastă cu inspirația. Nu ne putem imagina cum ar arăta scena politică a anului 2016 fără nici un parlamentar care s-a născut o dată cu perioada postdecembristă a politicii românești. Să avem și noi parlamentari la un singur mandat sau, în momente de excepție, cel mult la două mandate. O astfel de limitare, dacă nu prin lege cel puțin la nivel de cutumă, asumată de toți liderii politici ai țării, ar duce la întinerirea permanentă a spiritului parlamentar, făcându-l din ce în ce mai profund, din ce în ce mai de calitate.
Dar, deocamdată, ne luptăm cu orgoliile rănite, cu vanitățile stivuite în exclamația de-a dreptul năucitoare ”fără mine nimic nu se poate, lumea nu are cum să fie funcțională!”
Așa suntem noi românii, ne încingem foarte repede, pentru ca imediat să ne răcim și poate de aceea suntem atât de căliți, cum doar fierul mai reuşeşte această performanță: ”Tare ca fierul / iute ca oțelul!” Acești lideri veșnici vor ieși din politică doar cu picioarele înainte, după cum a declarat într-o anume vreme politicianul tuturor timpurilor, Ion Iliescu, declarație preluată și asumată de Traian Băsescu, după ce a dat și el de gustul președinției, gust care l-a sucit cu 180 de grade, de la ”ies la pensie și-mi duc nepoții pe la terasele din Cișmigiu” la ”cred că voi ieși din politică doar cu picioarele înainte!” Aceeași poziție este curtată astăzi și de greii politicii, onorificii, Mircea Ionescu Quintus, de exemplu pe când anticii deja lideri din categoria lui Gheorghe Fluture, Gheorghe Scripcaru, Gheorghe Apostol, Emil Boc, Ecaterina Andronescu etc, toți ”uniți în cuget și simțiri” de afirmația ”încă mai putem o tură, o tură și gata”, un ultim mandat care s-a dovedit că s-ar putea să fie penultimul sau antepenultimul…
Există în toată această mare confuzie o certitudine. Politicienii nu se dau duși din fața ”măcelăriei”, după ce au gustat din primul oscior, aruncat din milă sau din entuziasm măcelăresc al unui electorat școlit parcă înainte de absolvirea învățământului obligatoriu. Ei sunt ai politicii și ai chiar ai politichiei, vrăjiți de miracolul reflectoarelor pe care au învățat să le folosească sub formă de hrană, de mamă, de timp ocupat, dar mai ales sub formă de a fi slujitorii propriilor lor interese, interese care, de fiecare dată, le ocupa tot timpul.
Ceea ce este o certitudine deja se referă la zgomotul asurzitor al motoarelor, din ce în ce mai turate, urmate de tot felul de viraje periculoase, de demaraje și opriri bruște, astfel încât observatorii și mai ales strategii încearcă să vadă dincolo de zgomot adevăratele dimensiuni și valori care contează.
Astăzi se aruncă petarde fumigene, se testează reacția electoratului pe spinarea unui candidat, pe umerii altuia, pe capul celui mai bine cotat, încercându-se mai întâi să se conving singuri că sunt cei mai buni, că au cea mai performantă soluție de a scoate țara rămasă veșnic în prăpastie, indiferent de cât de multe alternanțe la guvernare au fost.
În astfel de momente avem nevoie de luciditate, de dispute de idei și mai puțin de răbufniri de orgolii rănite. Asistăm la avanpremiera pregătirilor pentru un nou măcel sau pur și simplu pentru a conforma o frază stereotip: În timpul mandatelor mele ”nu s-a întâmplat nimic deosebit” .
ADI CRISTI