Costin Borc: Întreprinderile de stat trebuie restructurate, să terminăm cu influenţele politicianiste

 

Vicepremierul Costin Borc declară că întreprinderile de stat trebuie restructurate în aşa fel încât să funcţioneze ca „nişte maşini performante”, adăugând că trebuie, totodată, pus capăt „influenţelor politicianiste”, transmite corespondentul MEDIAFAX.„Nu mă refer la disponibilizări. Mă refer la a face aceste întreprinderi să funcţioneze ca nişte maşini performante, cu costuri reduse, cu oameni profesionişti, cu pregătire profesională, cu asigurarea competenţelor de care e nevoie, cu salarii care sunt în piaţă. Cred că întreprinderile noastre de stat trebuie să fie restructurate. Trebuie să terminăm cu influenţele politicianiste, electorale, să facem aceste întreprinderi să funcţioneze performant. Trebuie să fie făcute nişte analize, cât sunt costurile, de câţi oameni e nevoie, etc. Nu există posibilitatea insolvenţei”, a spus vicepremierul.

În replică, liderul de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, din zona Rovinari, Manu Tomescu, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că restructurarea ar trebui să înceapă „de la cei care conduc ţara”.

„Eu nu înţeleg de ce nu se restructurează mai întâi Parlamentul, instituţiile statului şi apoi să ne ceară nouă, salariaţilor, să fim mai puţini. În România au mai rămas doar cinci milioane de angajaţi cu contract de muncă, asta ar trebui să îi pună pe gânduri”, a afirmat Manu Tomescu.

Vicepremierul Costin Borc s-a întâlnit, marţi, la Târgu-Jiu, cu autorităţile judeţene şi cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, apoi a plecat la Cariera Roşia, unde administraţia a întâmpinat probleme cu exproprierile unor case şi terenuri.

Costin Borc a anunţat că va avea o întâlnire şi cu sindicatele din minerit şi energie.

”Am venit în special să discutăm despre problemele legate de partea minieră şi de asigurarea terenurilor pentru exproprieri pentru exploatările din anii viitori, mă refer la Jilţ Sud, la Cariera Roşia. Cred că există soluţii pe termen scurt pentru continuarea activităţii miniere. Pentru noi, CEO este o societate foarte importantă. Am avut plăcerea să-l aud pe directorul general, domnul Ilie, să ne spună că este o situaţie bună, că se fac plăţi, că încasările sunt mai mari decât plăţile şi că lucrurile intră într-un normal. Când vorbim de o expropriere vorbim de iniţierea unei hotărâri de Guvern. Sunt probleme care vor dura nişte luni de zile, dar începerea acestor formalităţi va da o oarecare stabilitate procesului”, a spus Costin Borc.