Prim-ministrul Pavel Filip a îndemnat diaspora să susţină parcursul european al Republicii Moldova, solidarizîndu-se cu guvernarea în implementarea obiectivelor de îmbunătăţire a vieţii cetăţenilor. Apelul a fost lansat, astăzi, la deschiderea celei de a şaptea ediţii a Congresului Diasporei, la care participă moldoveni stabiliţi în 28 de state ale lumii, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Totodată, Pavel Filip a subliniat că activitatea Guvernului se orientează spre implementarea mai multor reforme importante, care au menirea să schimbe calitatea vieţii în Republica Moldova şi să convingă moldovenii plecați să revină în ţară. În acelaşi timp, autorităţile sînt deschise pentru dialog şi vor oferi tot suportul necesar pentru a-i ajuta pe migranţi să se reintegreze în societate. „Personal, am o dorință foarte mare ca dumneavoastră, moldovenii din diaspora, să veniţi înapoi acasă, să vă deschideți noi afaceri, să investiți. Împreună putem şi trebuie să creştem Moldova, avem o datorie faţă de familie şi ţara în care am crescut”, a specificat Premierul.
În final, Prim-ministrul a mulţumit reprezentanţilor diasporei că promovează cu demnitate Republica Moldova pentru hotare, devenind astfel veritabili ambasadori ai ţării. Totodată, şeful Executivului i-a îndemnat să se implice activ în elaborarea şi implementarea politicilor statului şi să vină cu propuneri de îmbunătăţire a situaţiei din ţară.
„Vreau să vă rog un singur lucru şi să vă transmit: aveți încredere în Moldova, pentru că este stabilă, devine predictibilă şi creşte. Vreau să redevenim povestea de succes. Avem încă mult de muncit şi sîntem conştienţi de acest lucru, dar, în acelaşi timp, există capacitatea şi potenţialul necesar pentru a ne reuni forţele şi a reuşi să transformăm visul moldovenesc în realitate”, a conchis Pavel Filip.
La rîndul lor, reprezentanţii diasporei au vorbit despre problemele şi provocările cu care se confruntă, despre importanţa valorificării potenţialului intelectual al diasporei şi a implicării acesteia în activitatea statului. Totodată, ei s-au arătat deschişi să participe la elaborarea strategiilor de dezvoltare a Republicii Moldova şi au făcut un şir de propuneri în vederea modernizării ţării prin preluarea bunelor practici internaţionale în diverse domenii.
Congresul Diasporei se desfăşoară o dată la doi ani şi este organizat de către Biroul pentru Relaţii cu Diaspora sub patronajul Guvernului Republicii Moldova. Acest Congres reprezintă o platformă de dialog între reprezentanții diasporei și Guvernul Republicii Moldova cu privire la politicile pentru diasporă, impactul migrației asupra proceselor economice, sociale, academice și politice din țară, dar și impactul politicilor elaborate de Guvern asupra diasporei.