Uniunea Organizaţiilor Invalizilor din R. Moldova (UOIRM) a anunţat implementarea proiectului privind determinarea indicelui de participare a persoanelor cu dizabilităţi în procesul de luare a deciziilor, informează MOLDPRES.
Potrivit preşedintelui executiv al UOIRM, Iurii Gheorghiţa, proiectul are scopul de a monitoriza respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi din R. Moldova, Armenia și Georgia, precum şi participarea acestora la procesele decizionale.
„Totodată, este analizată accesibilitatea persoanelor cu nevoi speciale în clădirile instituţiilor de stat unde are loc procesul de luare a deciziilor. Pînă în prezent, au fost examinate clădirile Guvernului, Preturii Buiucani, Primăriei satului Ghidighici. Ulterior, în baza rezultatelor studiului vor fi elaborate recomandări corespunzătoare autorităților publice”, a spus Gheorghiţa.
Proiectul se efectuează cu sprijinul financiar al Comisiei Europene și al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.
Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, numărul oficial al persoanelor cu nevoi speciale din R. Moldova reprezintă 5,2% din populația țării (aproximativ 185 de mii de persoane).