Directorul SRI, George Maior, reafirmă că după învestirea noului președinte al României își va prezenta mandatul spre evaluare și precizează că până atunci nu este interesat de un anume rol profesional. „La momentul învestirii noului președinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare și un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informații. Până la acel moment și atâta timp cât voi ocupa această funcție, nu manifest și nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor”, precizează Maior într-un comunicat transmis de SRI ca urmare a solicitărilor de a comenta apariția în spațiul public a numelui său în legătură cu posibila nominalizare la funcția de prim-ministru. Potrivit sursei citate, poziția oficială a directorului SRI, George Cristian Maior, este „consecventă”, așa cum a fost exprimată atât public, cât și în discuții directe cu principalii beneficiari. ”Reiterăm faptul că activitatea Serviciului Român de Informații are ca principiu obiectiv, respectat la toate momentele și nivelurile, neutralitatea și echidistanța politică. În acest sens, subliniem hotărârea conducerii SRI de a evita implicarea în eventuale dispute cu substrat electoral, în vederea prezervării propriei misiuni, precum și a bunei reputații dobândite în rândul cetățenilor României și al partenerilor instituționali din țară și din străinătate”, subliniază sursa citată.