Cancerul de piele si factorul genetic

Cancerul de piele este cea mai comună formă de cancer, iar rata incidenței bolii crește mai repede decât în alte cazuri de cancer. Ereditatea este un factor important în melanomul malign, care ar trebui luat în calcul de persoanele care au un astfel de istoric familial.

 

27% dintre europeni se protejează de razele solare doar când sunt în vacanță, în timp ce 13% nu aplică nicio măsură de protecție solară.

 

Formele acceptate de protecție solară includ aplicarea cremelor cu factor ridicat de protecție solară, purtarea ochelarilor de soare cu filtru UV, a pălăriei și sepcii, a hainelor cu mâneci lungi, adăpostirea la umbră pe cât posibil.

 

Profesorul Veronique del Marmol, președintele Campaniei Euromelanoma, de luptă contra cancerului de piele, este de părere că populația trebuie să mențină un standard ridicat de protecție solară, corespunzătoare cu vârsta și coordonatele geografice. Chiar și la un nivel scăzut de radiații UV razele soarelui au efecte negative asupra pielii.

 

În ultimii 30 de ani, numărul de cazuri de melanom malign a crescut de patru ori.