Includerea în alimentație a fibrelor solubile din porumb în adolescență și post-menopauză poate îmbunătăți sănătatea oaselor, potrivit unui comunicat de presă al Universității Purdue, din Indiana (Statele Unite ale Americii).
Într-un prim studiu au participat 14 femei sănătoase aflate la menopauză, care au consumat 0 g/zi, 10 g/zi și 20 g/zi fibre solubile din porumb timp de 50 de zile.
În cel de-al doilea studiu au fost înrolate 28 de adolescente sănătoase, cu vârste între 11-14 ani, care au fost repartizate, de asemenea, în 3 grupe, consumând aceleași doze de fibre solubile din porumb, respectiv 0 g/zi, 10 g/zi și 20 g/zi fibre incluse în alimentația obișnuită.
În ambele studii s-au măsurat izotopii stabili de calciu (41Ca, 43 Ca și 44 Ca) din urină, iar prin reacția de amplificare în lanț a polimerazei (PCR) s-au secvențiat genele ARNr 16S din compoziția microbiană fecală. Pentru a determina efectele fibrelor solubile din porumb asupra absorbției calciului și pentru a compara rezultatele mediilor microbiene cercetătorii au utilizat modelul ANOVA și analiza Friedman.
În ambele studii, rezultatele au arătat efecte doză – răspuns în cazul consumului a 10 g/zi și 20 g/zi de fibră solubilă din porumb. Mai exact, oamenii de știință au observat o îmbunătățire cu 4% și 7% a retenției calciului osos. Astfel, biomarkerii turnover-ului osos (telpeptida N – terminal și osteocalcina) nu au fost modificați, însă a crescut semnificativ fosfataza alcalină specifică osoasă (markerul formării osoase).
În cazul rezultatelor studiului adolescentelor, atât consumul de 10 g/zi, cât și 20 g/zi au dus la îmbunătățirea absorbției calciului cu 12%, ceea ce contribuie la construirea noii mase scheletale cu 1,8% pe an.
Concluziile studiilor au fost că un consum zilnic al fibrelor solubile din porumb crește retenția osoasă a calciului în cazul femeilor aflate la menopauză și îmbunătățește echilibrul calciului osos la un aport în alimentație a 50 mg/zi de fibre. În cazul adolescentelor, rezultatele studiului arată că nivelurile optime de calciu duc la o creștere sănătoasă a oaselor în timpul pubertății, prin care se poate preveni osteoporoza care apare mai târziu în viață.