Breaking News

Tăriceanu: În decembrie, lumea e preocupată de sărbători și de cadouri; noi avem de discutat lucruri importante

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că stabilirea datei de 11 decembrie pentru alegerile parlamentare va conduce la situația în care subiecte importante, precum constituirea Parlamentului, alcătuirea coaliției de guvernare și adoptarea bugetului, vor ajunge să fie discutate într-o perioadă în care românii sunt mai mult preocupați „de sărbători și de cadouri”.

„Data alegerilor aduce mai multe inconveniente. (…) Democrația participativă pe care o avem suferă, în ultima perioadă, printr-un nivel ridicat de absenteism. Cu cât mergem mai înspre iarnă (cu data alegerilor — n.r.), cu atât nivelul de absenteism va fi mai mare din cauza condițiilor meteorologice. Mai există un alt considerent, cel al prevederilor legale și constituționale referitoare la constituirea Parlamentului și, ulterior, alcătuirea programului și coaliției de guvernare. Bănuiesc că va fi o coaliție și niciun partid nu va reuși să obțină o majoritate absolută. Așadar, o să ne trezim într-o perioadă foarte proastă, bănuiesc că între Crăciun și Anul Nou, cu lucruri foarte importante, care necesită, în mod normal, o analiză profundă și nu o negociere în pripă. În România, în a doua parte a lunii decembrie, lumea e mai mult preocupată de sărbători și de cadouri, ori noi avem de discutat lucruri importante care au ecou, reverberații și consecințe pe termen lung — patru ani”, a spus Tăriceanu, joi, la Senat.

El a adăugat că luna decembrie nu este, în opinia sa, „propice pentru astfel de acțiuni politice, care ar fi trebuit să se desfășoare într-o perioadă neafectată de sărbătorile de iarnă”.

„Trebuie să menționez problema bugetului, care nu este o problemă simplă și care să fie tratată cu ușurință. Din păcate, dezbaterea unui buget și aprobarea lui necesită un efort serios, consistent și care ar trebui să se petreacă în perioada lunii ianuarie, când este vacanță parlamentară. Sigur că putem să convocăm sesiune extraordinară și bănuiesc că aceasta va fi soluția. Cred că ajungem la diverse formule care ies din cadrul normal numai pentru că, prin HG care s-a dat, premierul pare să încerce să facă pe plac PNL”, a susținut președintele Senatului.

Totodată, Tăriceanu a adăugat că, în această ultimă sesiune a legislaturii 2012 — 2016, atenția parlamentarilor va fi concentrată mai mult pe campania electorală.

„Sunt destul de rezervat în a aprecia care va fi celeritatea cu care va lucra Parlamentul, pentru că, din acest moment, neoficial, s-a intrat în campania electorală, iar atenția și energiile vor fi concentrate în această direcție, cum e de altfel și normal”, a spus Tăriceanu.

Alegerile parlamentare se vor desfășura pe data de 11 decembrie, potrivit unei hotărâri adoptate în ședința de miercuri a Guvernului.