Gala Tânărului Actor Hop, concursul adresat tinerilor actori care doresc să se afirme, se deschide, luni, de la ora 17:00, la Vox Maris Costineşti, cu proba secţiunii individual, concursul continuând cu secţiunea grup unde va putea fi urmărit spectacolul „http://error500”, regizat de Vlad Trifaş.Iubitorii de teatru sunt invitaţi să urmărească live candidaţii pe www.galahop.ro, pe contul oficial de Facebook al Galei HOP (https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor) şi pe contul oficial de YouTube al UNITER (UNITER Romania).
În concursul de luni pot fi urmăriţi, la secţiunea individual, tinerii actori Tiberiu Enache, Lucian Ionescu, Cristina Juncu, Ştefania Carmen Misăilă, Marian Olteanu, Maria Panainte, Ştefan Pavel, Andrei Radu, Maria Veronica Vârlan, Alexandru Voicu, Alina Petrică, Adela Bengescu, Ciprian Valea, Oana Serena Secară, Alina Rotaru, Ioana Maria Repciuc.
La secţiunea grup va putea fi urmărit spectacolul ” http://error500” , în regia lui Vlad Trifaş, cu: Bogdan Florea, Lucian Ionescu, Cosmin Teodor Pană, Lavinia Pele, Andrei Radu în distribuţie.
Publicul poate vota concurenţii favoriţi la finalul probelor de concurs, începând cu data de 7 septembrie, ora 21.00, până în data de 8 septembrie, ora 20.00, atunci când începe decernarea premiilor.
Publicul decide câştigătorii pentru Premiul Publicului: cea mai bună actriţă, cel mai bun actor, cel mai bun spectacol.
Regulamentul de vot este următorul: cei care doresc să voteze cunt rugaţi să aleagă câte un singur concurent de la secţiunile individual şi un singur concurent de la secţiunea grup. Clasamentul poate fi vizualizat doar după vot.
Sistemul de vot accesează IP-ul modem-ului utilizatorului, garantând că se poate vota doar o singură dată, chiar dacă votantul dispune de mai multe computere conectate la aceeaşi reţea. Clasamentul votului se actualizează automat la fiecare trei (3) minute.
Concurenţii pot fi cunoscuţi cu poveştile şi visurile lor cu un simplu click, accesând link-ul www.galahop.ro, secţiunea Agenţia Hop.
Cei 29 de tineri concurenţi, aspiranţi la unul dintre premiile HOP, vor primi sfaturi, îndrumări din partea unui juriu pe măsura talentului lor. Pentru că dimineţile Galei HOP vor începe la o „Cafea… cu juriu” – întâlniri zilnice, ca între colegi, dincolo de bariera concursului, potrivit organizatorilor.
Actorii Dorina Chiriac, Sorin Leoveanu, Ofelia Popii, dar şi regizorul şi profesorul universitar Sanda Manu, regizorii Andrei şi Andreea Grosu reprezintă juriul Galei HOP.
La finalul celor patru zile de competiţie, juriul va decide următoarele premii ale Galei HOP, ediţia XIX: premiul „Ştefan Iordache” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP; la secţiunea individual se vor acorda premiile pentru cel mai bun actor şi pentru cea mai bună actriţă; la secţiunea grup vor exista premiile „Cornel Todea”, acordat celei mai bune trupe de actori şi premiul „Sică Alexandrescu” – premiul special al juriului (începând cu a V-a ediţie).
Totodată, în cadrul Galei Tânărului Actor – HOP se mai acordă şi următoarele premii: premiul pentru prestanţă şi rostire scenică – acordat de actriţa Dorina Lazăr, premiul Vox Maris – acordat câştigătorului Marelui Premiu, premiul „1/10 pentru FILM la TIFF” – începând cu ediţia 17, regizorul şi producătorul de film Tudor Giurgiu acordă unuia dintre concurenţii Galei HOP şansa de a face parte din programul „10 pentru Film la TIFF”, premiul publicului – premiu decis în perioada 5 – 8 septembrie de către publicul larg care va urmări în direct transmisia competiţiei şi care, cu un simplu click, îşi va putea vota favoriţii.
Tema celei de-a XIX-a ediţii a Galei HOP este „Ne-bun pentru această lume”. Nebunia – ca şansă de a spune adevărul, ca element subversiv, ca formă de revoltă, ca existenţă în afara normei, ca rol asumat, ca formă de supravieţuire.
Organizatorii evenimentului sunt UNITER, Vox Maris Grand Resort Costineşti. Gala Tânărului Actor Hop este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii. Coproducătorul evenimentului este Societatea Română de Televiziune. Partenerii evenimentului sunt: Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti, TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania, MyStage şi SRR – Societatea Română de Radiodifuziune.