Ană, Ană, Ană – poem de scris pe rană
Mi-ai dat mâna…
Rănindu-mi jumătatea
Cât să-mi ajungă promisiunea
”…Până ce moartea ne va despărți”.
Ți-am dat mâna…
Fără să ți se întâmple ceva
Mi-ai luat mâna
Mutându-te în tăcerile mele
Pe care le-ai reamenajat
lărgindu-le într-atât
Încât să încapă și Soarele lângă noi…
Ți-am luat mâna
Ca și cum ți-aș fi luat umbra
Căzută pe mine
Evident din întâmplare
sau din cauză de unghi de Soare
În rest nimic din ceea ce poate fi consemnat
și dat publicității
nu s-a întâmplat.
A mai rămas spațiul privat
Acolo unde s-a scris
o altfel de istorie
Fără mănăstire, fără meșter și fără prăbușire
Dar cu aceeași Ană
Despre care pot să spun doar atât
Este un cântec binecuvântat de vindecat
Bolile inimii, bolile capului, bolile singurătății
Disperarea, deziluzia, lehametea, dezinteresul
Doar cu o simplă mișcare ce poate fi
De păr, de ochi, de buze, de umăr, de șolduri
Iar pentru cei mai grav bolnavi,
(pentru cei aproape morți de-a binelea)
de fese
Poate și de aceea
acest poem a fost scris pe rană
așa cum mai sunt tatuate pe umăr
nedezlipitele trese
Poemul Anei fără știrea ei
Ai trecut pe lângă mine
Cum mai poate să treacă o părere de rău,
O necesară despărțire între silabe
Dictată mai mult de spațiu
Decât de timpul de a fi împreună…
Ai trecut ca un tren prin gările facultative
și nimeni nu a tras semnalul de alarmă
să-mi ofere șansa de a vizita mănăstirea
pregătită pentru regi și regine
și nicidecum pentru muritorul din mine
erai o închipuire de-a mea
o nebunatică stare de vis
cu ochii deschiși
(încerc astfel să-mi explic
lipsa ta de reacție
și de pas înspre mine)
ca și cum obsesiile mele ar fi vinovate
că nu știu să-mi facă pe plac
după cum ”mi-s poftele ce-am poftit”.
Nici nu ai aflat despre mine
Cum nu ai aflat despre domnul sau despre domnul
Stăteai doar în fața mea
și priveai apusul acesta sângeriu
prin sticla ochelarilor mei fumurii
Mai târziu ai aflat că sunt eu
Cel care am trăit din tine
Cum alții mai reușesc să trăiască
Dintr-un colț de pâine și o cană cu apă
Ană, Ană, de dojană
Ai intrat la mine-n gură
Ană scoasă din Natură
Prinsă de mijloc de-albină
Vis ce sufletu-mi dezbină
Ană, Ană vino-n palmă
Lasă-mă să-ți fiu doar haină
Să simți cât de caldă-i vocea
Cum fiorul te trecea
Până când seamă să-ți dai
Că mă știi și mi te dai
Ană, Ană, azi ieșeană
Sari din versul lugojană
Nu mai vii la nici o șură
Așteaptă pe cin te fură
Eu mi-s hoțul, tu ești Ana
Eu te prind, tu îmi dai palma
Ană, Ană ce-ai făcut
De când nu te-am cunoscut
Că-mi ești dragă, de-ți sunt drag
și te-nvăț să treci de prag
să-mi rămâi în casă focul
care mi-a adus norocul
focul care m-a topit
pus sub vreascuri de iubit
Ai intrat la mine-n casă
Ană veșnic de frumoasă
Smulsă din visul cu zâne
Printre vin și printre grâne
Pentru azi și pentru mâine
Să hrănești un om și-un câine
ADI CRISTI
