Echipele de campanie ale celor doi candidați care se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidențiale – Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) și Klaus Iohannis (ACL) – nu au ajuns o înțelegere cu privire la organizarea unor dezbateri. Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a arătat după întâlnirea cu reprezentanții ACL că a încercat să îi convingă pe aceștia cu privire la organizarea celor patru dezbateri la televiziuni. „Noi am încercat în această oră să-i convingem că patru este mai mult decât unu. (…) Prezența la patru dezbateri la patru televiziuni dă de patru ori șansa cetățenilor din România să-i vadă pe cei doi candidați. Dumnealor au insistat cu o singură dezbatere. Noi nu credem că pregătim un meci de fotbal sau un meci de box, noi credem că pregătim niște dezbateri la care cetățenii din România au dreptul să se uite pentru a-și alege președintele”, a spus Dragnea. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a subliniat că echipa de negocieri a candidatului Klaus Iohannis își dorește continuare să aibă loc o dezbatere între cei doi candidați la prezidențiale. Ea a susținut că Liviu Dragnea a ieșit cu altă declarație în fața presei decât ceea ce s-a discutat la negocieri. Gorghiu a precizat că în cadrul negocierilor s-au făcut propuneri echipei de la PSD, respectiv de a se discuta și despre propunerile venite de la alte televiziuni decât cele propuse de social-democrați. „A existat o oarecare rigiditate din partea domniilor lor. Nu cred că au venit pregătiți pentru o negociere, pentru o discuție flexibilă, serioasă, pentru a avea ca finalitate dezbaterea dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, ci au venit cu aceeași propunere fixă, rigidă, de a avea cele patru dezbateri în formatul agreat de Victor Ponta la cele patru televiziuni. Propunerea noastră a fost una deschisă de a discuta posibilitatea unei dezbateri în mediul academic, în mediul universitar, în Parlament, de a discuta invitațiile venite de la cele patru-cinci televiziuni care au fost transmise nu doar nouă, ci și PSD”, a arătat Gorghiu. Ea a spus că și varianta organizării unei dezbateri la Televiziunea publică a fost avansată de ACL în negocieri. „Din nefericire au fost refuzate toate aceste discuții în sensul în care poziția PSD este cea pe care ați văzut-o și în declarații — nu vor decât acele patru dezbateri, nu vor mediul academic, nu le place mediul universitar, nu vor să discute despre dezbatere posibilă sau invitațiile posibile avansate de celelalte televiziuni”, a completat Gorghiu. Purtătorul de cuvânt al PNL a subliniat că în continuare Klaus Iohannis își dorește să aibă o dezbatere cu Victor Ponta, în care accesul să fie nediscriminatoriu, astfel încât să fie deschisă tuturor reprezentanților presei. Ea a mai precizat că Liviu Dragnea a mințit susținând că Iohannis nu-și dorește o dezbatere cu Ponta. „Este un lucru răuvoitor din partea domnului Dragnea că una a spus în interior și că afară v-a mințit și îmi pare rău că a făcut lucru acesta pentru că toată lumea din partea echipei lui Klaus Iohannis a spus că-și dorește această dezbatere și îmi pare rău că PSD a înțeles venirea aici la inițiativa noastră doar ca pe un demers de imagine și nu pentru a face un pas înainte în negociere”, a declarat Gorghiu.