Lipsa somnului şi tulburările de somn contribuie la creşterea riscului de apariţie a bolilor cardiovasculare, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Americane a Inimii (AHA, American Heart Association).
Astfel, problemele de somn, dar mai ales dormitul insuficient, sunt răspunzătoare în unele cazuri de apariţia sindromului de apnee obstructivă de somn, insomniei, obezității, hipertensiunii arteriale, diabetului zaharat de tip 2, accidentului vascular cerebral, dar și a bolilor de inimă de tip coronarian.
Potrivit AHA, riscul de deces din cauza bolilor de inimă este mai mare pentru persoanele care dorm mai puțin de șapte ore sau mai mult de nouă ore. Acelaşi risc îl prezintă şi cei care iau anumite medicamente pentru a dormi.
Insomnia și sindromul de apnee obstructivă de somn sunt cele mai frecvente tulburări de somn, care rămân însă nediagnosticate, se mai arată în comunicatul AHA.
Pentru o stare de sănătate generală bună, Academia Americană de Medicină și Societatea de Cercetare a Somnului recomandă ca adulții să doarmă cel puțin 7 ore pe noapte. Specialiştii sunt de părere că somnul ajută la regenerarea țesuturilor corpului și la fixarea în creier a amintirilor din ziua precedentă. Mai mult, randamentul la locul de muncă şi interacţiunea cu cei din jur sunt în strînsă legătură cu un somn de calitate.
Sursa: |