Președintele PMP Traian Băsescu a declarat că votul dat de senatori în cazul lui Gabriel Oprea reprezintă o „capcană uriașă” în care au căzut atât fostul ministru de Interne, cât și Senatul, el adăugând că soluția corectă ar fi trebuit să fie în favoarea cererii DNA pentru începerea urmăririi penale.
„A fost o mare capcană și o mare prostie. În capcană a picat Gabriel Oprea care a cerut să nu dea un vot în favoarea urmăririi penale, el trebuia să ceară vot în favoarea urmăririi penale. Și a doua capcană a fost cea pe care a executat-o PSD-ul. Uitați-vă că sunt zile în șir de când nu se mai poate face cvorum, eh, a venit PSD-ul în păr și a votat la comandă. Sunt convins că a fost o comandă politică: ‘veniți, votați să nu se îngăduie începerea urmăririi penale’, împingându-l pe Gabriel Oprea într-o capcană teribilă. (…) Soluția corectă aici era: ‘da, începeți urmărirea penală’. Era cererea Senatului să înceapă urmărirea penală. Asta era decizia corectă, pentru că reversul este ce vedem azi, Parlamentul demonizat, Gabriel Oprea titlu de campanie pe modelul: corupția ucide”, a declarat Traian Băsescu la România TV, întrebat dacă găsește „revoltător” votul dat de senatori în cazul Gabriel Oprea.
Președintele PMP a mai remarcat că „acum oamenii sunt invitați să iasă în stradă pentru votul pe care l-a dat Senatul”, care i-a făcut „un deserviciu uriaș lui Gabriel Oprea”.
„Gabriel Oprea a fost acuzat pentru abuz în serviciu, urmare a accidentului care l-a avut ca victimă pe agentul Gigină — Dumnezeu să-l ierte ! Nu înțeleg cum pasagerul poate fi acuzat de omor din culpă. Cred că e primul caz în care pasagerul unui autoturism este acuzat de omor din culpă. Și aici cred că este o exagerare”, a mai spus Băsescu.