Bulgaria ar putea investi în sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor din R. Moldova

Relaţiile între Republica Moldova şi Republica Bulgară, perspectivele de aprofundare a cooperării bilaterale, precum şi implementarea agendei europene a Moldovei au fost discutate la întrevederea Prim-ministrului Pavel Filip cu Preşedintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev, care a avut loc  în contextul participării celor doi oficiali la sesiunea a 71-a a Adunării Generale ONU la New York, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Interlocutorii au discutat despre dezvoltarea relaţiilor economice şi realizarea proiectelor comune în diferite sectoare, salutînd în acest sens desfășurarea cu succes a celei de-a VIII-a reuniune a Comisiei interguvernamentale moldo-bulgare pentru cooperare comercial-economică.

Prim-ministrul Pavel Filip a menţionat că autorităţile Republicii Moldova tratează cu responsabilitate reprezentanţii minorităţii bulgare şi dorinţa lor de a păstra şi a dezvolta propria identitate naţională, avînd în vedere numărul mare de etnici bulgari care locuiesc în ţara noastră. Astfel, se examinează posibilitatea deschiderii unui consulat al Bulgariei la Taraclia, care va contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale, dar şi va ajuta populaţia din zona de sud a Republicii Moldova să cunoască mai bine avantajele integrării europene şi să susţină acest parcurs.

La rîndul său, Preşedintele Bulgariei a reconfirmat susţinerea Republicii Bulgaria pentru parcursul european al Republicii Moldova şi implementarea reformelor în ţara noastră. Rosen Plevneliev a spus că Moldova și Bulgaria sînt țări partenere și prietene și a exprimat disponibilitatea părții bulgare de a investi în diverse domenii în Moldova, precum sectorul tehnologiei informației și comunicațiilor, construcțiilor, energetic. Președintele bulgar a specificat că țara sa a creat un ecosistem inovațional în domeniul TIC în regiune, a investit masiv în sectorul TIC din Ucraina și este gata să se extindă și în Moldova. Premierul Pavel Filip l-a informat pe oficialul bulgar despre intrarea în vigoare a legii cu privire la parcurile IT, începînd cu anul 2017, astfel fiind create condiții foarte atractive pentru companiile TIC și a invitat oamenii de afaceri bulgari să vină cu investiții în acest sector.