Iașul din nou este victima indolenței Bucureștilor. Puțin le pasă decidenților din Capitală de ceea ce are Moldova mai de preț, mai de valoare, chiar și în momentele în care România ar trebui să fie solidară cu tot ce are mai bun și mai semnificativ, care ar putea influența și ajuta viitorul ei imediat.
Se vorbește despre proiectul de țară ca despre ceva necesar pasului înainte, chiar dacă acesta încearcă să fie primul pas sau al doilea pas făcut de această dată pe solul lucrului bine făcut. Ne-am ales ca președinte pe Klaus Iohannis, mizând că vom alege altceva decât am tot ales în ultimul sfert de secol. Într-adevăr, am ales altceva, dar nu acel ceva de care am fi avut nevoie, după ce Traian Băsescu ne-a dat ca exemplu acel ceva de care nu mai avem nevoie, așa cum nu am avut niciodată nevoie de așa ceva.
Acest președinte al lucrului bine făcut demonstrează cu fiecare zi petrecută în Palatul Cotroceni că nu a reușit încă să se deprindă cu funcția supremă în stat, rămânând un harnic primar de Sibiu, cu multe probleme penale, deci făcând parte din rândul oamenilor asupra cărora oricând se poate abate potopul de greșeli inerente unui început fără cap și fără coadă, așa cum sunt cele pe care România este obligată să le gestioneze, atunci când se dă lupta cea mare a recuperării rămânerilor în urmă a decalajelor vest-europene.
Ideea cu proiectul de țară este una, trebui să recunoaștem, bună și necesară unei Românii debusolate, dezarticulată, fărâmițată ”în cuget și-n simțiri” pe când conducătorii noștri mult iubiți și mult stimați, încearcă să-și i strălucirea de pe orice pată de ulei sau de bronz de pe gardurile țării.
Imediat s-a format o comisie prezidențială pentru a pune în practică, pentru a construi acest proiect atât de necesar imaginii consistenței în viitor a României. Să știm ce avem de construit și nu de demolat, ceea ce au reușit să facă în fapt cei care au fost la putere, nu mai mult de două mandat. Succesiunea alternanței la guvernare, chiar dacă a însemnat pentru România o încercare de schimbare, de a oferi și altor forțe politice șansa de a face ceva în folosul țării, s-a dovedit a fi, în cele din urmă, o mare dezamăgire, indiferent de culorile politice afirmate.
Absența unui proiect de țară ne plasează în zona orbecăirii, a intervențiilor pompieristice, doar în zonele în care izbucnesc incendiile nemulțumirii sau cele ale intereselor de grup. D la întâlnirea de la Snagov, ”orchestrată” de președintele Ion Iliescu la începutul anilor 90, nimeni nu a mai decis să ofere tuturor forțelor politice șansa unui dialog real, punctual, pe un proiect de țară de lungă durată sau de durată medie, nu mai puțin de 20 de ani, astfel încât să se știe încotro merge România, într-o perspectivă mai mare de un deceniu, la care să participe toate partidele politice, indiferent dacă se află la putere sau în opoziție.
Aceste proiect de țară, inițiat de această dată de Klaus Iohannis, se dovedește din start a fi unul ratat, atâta timp cât comisia prezidențială astfel constituită promovează un puternic separatism, eliminând din componența ei tot ce ar pute să vină ca forță competentă din Moldova. Membrii comisiei sunt cu precădere din Muntenia și Ardeal, cum de fapt sunt împărțite astăzi resursele financiare, Moldova conformând această izolare, subdezvoltare, părăsire, chiar dacă plusul de valoare este oferit țării de specialiștii Iașului, de exemplu, precum și de valorile culturii naționale, trecute și prezente, ale acestei regiuni importante a României, ignorată doar de decizia politică, chiar și atunci când factorul decident a provenit de pe meleagurile moldave.
Este incredibilă insistența cu care conducătorii României atacă Moldova, din toate părțile, din toate pozițiile, dezvoltând o ură greu de explicat, atât care a reușit să articuleze o limbă națională unitară, un stat național moderna, atâta timp cât din această parte a țării au fost inițiate toate acţiunile importante ce au făcut astăzi din România o țară europeană, cu vocația marilor culturi ale lumii, de care nu are cum să nu se țină cont atunci când se discută soarta lumii. Este la mijloc un paradox, dar viabil, atunci când vorbim de importanța României în concernul țărilor care contează și lipsa unui proiect de țară, intern, care să ne dea măsura reală a valorii celor care construiesc astăzi România în profunzime și nu doar ca imagine. Oare de ce Moldova este așa de prigonită deja la nivel de mentalitate? Ar trebui ca acești conductori de consistența intelectuală a cicisbeilor să facă un exercițiu de respirație și să-și imagineze ce ar însemna România fără valorile Moldovei. Atunci s-ar putea să se trezească din această prostie și cu siguranță că nu ar pierde ocazia să o lase mai domol cu Clujul și să se îndrepte spre Iașul marilor revoluții, fără patimă și indolență!
ADI CRISTI