PNL ar putea intra în grevă parlamentară dacă cererile justiției nu vor fi votate în Legislativ în 48 de ore

Liberalii analizează luni, în Biroul Politic Național, posibilitatea ca deputații și senatorii PNL să intre în grevă parlamentară dacă nu va fi aprobat de Legislativ un proiect al partidului privind modificarea Regulamentelor celor două Camere astfel încât cererile justiției să fie supuse votului plenului în maxim 48 de ore.

Totodată, potrivit unor surse liberale, conducerea PNL discută și oportunitatea unei comisii de anchetă privind situația de la Societatea Română de Radiodifuziune. Mai multe ONG-uri au transmis, săptămâna trecută, o scrisoare deschisă președintelui, premierului și președinților Comisiilor de cultură din Parlament în care susțin că de la nivelul conducerii Radioului public se fac presiuni și se încearcă intimidarea unor jurnaliști care au criticat o campanie a instituției.(AGERPRES)