Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Iaşi a început pregătirile pentru organizarea Galei anuale a Mediului de Afaceri, eveniment dedicat oamenilor de afaceri locali, care îi are în prim plan pe laureaţii Topului Firmelor – ediţia 2016. ”Felicitările şi aprecierile noastre speciale se adresează către toţi cei care au reuşit să performeze în activitate şi să se claseze în primele zece poziţii ale Topului. Este o onoare pentru noi să realizăm acest clasament şi este o plăcere şi o bucurie să-i aducem pe laureaţi în lumina reflectoarelor în faţa comunităţii, conferindu-le astfel recunoaşterea publică ce se cuvine celor care excelează. La eveniment sunt invitaţi să participe, alături de premianţi, şi alţi reprezentanţi ai businessului local, care pot astfel să se bucure de o seară dedicată comunităţii de afaceri în care, într-o atmosferă destinsă, vor avea prilejul să-şi consolideze sau să-şi facă noi contacte de afaceri în rândul laureaţilor. Mai ales că vorbim de laureaţii celui mai complex clasament, întocmit după criterii unitare la nivelul Sistemului Camerelor de Comerţ şi Industrie din România”, a declarat Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Gala Mediului de Afaceri se va desfăşura în seara de 18 noiembrie şi va fi găzduită de Sala Magnum a Hotelului Internaţional, din cadrul Ansamblului Palas. În cadrul Galei Mediului de Afaceri va fi lansată oficial şi ediţia de anul acesta a catalogului Topul Firmelor din judeţul Iaşi. Catalogul conţine circa. 2.500 de firme, cu date de identificare şi date de contact, structurate pe domenii de activitate. Catalogul oferă şi posibilitatea promovării imaginii firmei, găzduind în paginile sale şi inserturi publicitare ale companiilor interesate. Toţi participanţii la Gala Mediului de Afaceri vor beneficia de câte un exemplar al catalogului, iar recunoaşterea performanţelor laureaţilor Topului va îmbrăca forma unui trofeu dedicat şi a unei diplome. Înscrierile la eveniment şi în catalog se pot efectua accesând site-ul Camerei de Comerţ, www.cciasi.ro, secţiunea Gala Mediului de Afaceri. (E.M.)