Gorghiu: Vestea demisiei lui Ungureanu m-a luat prin surprindere; nu cunosc motivele

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că vestea demisiei directorului Serviciului de Informații Externe (SIE), Mihai-Răzvan Ungureanu, a luat-o prin surprindere, precizând că nu cunoaște motivele acestui gest.

 

„Nu știu care sunt motivele care au stat la baza acestei demisii. M-a luat prin surprindere vestea”, a spus Gorghiu, la finalul ședinței Biroului Politic Național (BPN) al partidului.

La remarca jurnaliștilor că au existat informații potrivit cărora Ungureanu nu avea o relație bună cu președintele Iohannis, iar acesta din urmă i-ar fi cerut demisia în repetate rânduri, liderul liberal a afirmat că „oricine pune mai presus de interesul personal buna funcționare între instituții”.

„Dacă demisia domniei sale rezolvă o problemă de funcționare mai bună a unor instituții, jos pălăria”, a adăugat Alina Gorghiu.

Președintele Klaus Iohannis a acceptat luni demisia din funcție a directorului Serviciului de Informații Externe, Mihai-Răzvan Ungureanu, conducerea SIE urmând să fie asigurată de Silviu Predoiu.