Breaking News

 Vasile Blaga va contesta măsura controlului judiciar

Avocatul lui Vasile Blaga, Cristian Ene, a declarat miercuri că măsura controlului judiciar dispusă de procurorii anticorupție față de clientul său va fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„S-a prezentat astăzi, i s-a adus la cunoștință domnului Blaga calitatea de inculpat pentru o presupusă faptă de trafic de influență. De asemenea, s-a instituit și măsura controlului judiciar, măsură ce urmează a fi atacată în termenul legal la ÎCCJ, urmând ca judecătorii să decidă dacă vor păstra sau nu această măsură”, a declarat Ene.

Surse apropiate anchetei au spus că Blaga nu a dat declarații în fața procurorilor în timpul în care s-a aflat în sediul DNA Ploiești.

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare, pentru trafic de influență, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Copreședintele PNL Vasile Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.