Ciuhodaru a găsit 13 motive pentru demiterea şefilor din sănătate

ciuhodaruDeputatul PPDD Tudor Ciuhodaru afirmă că afirmaţiile entuziaste ale oficialilor din sănătate se dovedesc noi baloane de săpun, el susţinând că a găsit 13 motive pentru demiterea conducerii Ministerului Sănătăţii. Ciuhodaru susţine că finanţarea promisa pentru sănătate, astfel încât oamenii să nu-şi mai cumpere singuri medicamente, s-a dovedit o păcăleală. „Din promisiunile din campanie s-a ales praful. Nu s-a redeschis niciunul dintre spitalele sacrificate de guvernarea precedentă, bugetul sănătăţii este în continuare insuficient, nu s-a început construcţia vreunui spital regional, posturile din sistem au rămas blocate, iar epopeea tragică a pacienţilor oncologici continuă”, afirmă Tudor Ciuhodaru. El mai spune, pe un ton ironic, că pacientul a ajuns într-adevăr în centrul sistemului de sănătate, având datoria de onoare de a achita coplata. Iată cele 13 motive pentru demiterea conducerii de la ministerul sănătăţii, în opinia parlamentarului PP-DD: 1.criza citostaticelor:Premierul Victor Ponta spunea pe 25 ianuarie că e justificat să i se ceară demisia şi că problemă va fi rezolvată în trei zile. Poate că ne vom vedea în fiecare lună în piaţă că să-i reamintim acest lucru pentru că această criză continuă să existe. 2.Institutul Inimii Cluj: Lipsa finanţării a dus la reducerea numărului de operaţii iar în ultima lună s-au operat doar cazurile urgente. Medicii au făcut doar câte o operaţie pe săptămână şi în aceste condiţii mulţi dintre ei preferă să plece către clinicile private iar mulţi dintre ei au preferat să îşi ia concediu fără plaţă şi să lucreze în clinici private.şi Institul de boli cardiovasculare Târgu-Mureș: cincezi şi cinci de inimi aruncate la gunoi, niciun transplant, dificultăţi în efectuarea intervenţiilor chirurgicale; 3.Institutul Cantacuzino: am propus că acesta să fie considerat că instituţie strategică şi să primească finanţarea necesară pentru reluarea activităţii dar patru miniştri ai sănătăţii preferă să importe la sume incredibile vaccinuri şi să refuze românilor dreptul la asistenta medicală. 4. Desfiinţarea Spitalul de Urgente „Sfântul Ioan” şi a Centrului de Traumă şi Toxicologie Iași-singurul spital de urgențe desfiinţat în România, creşterea enormă a timpilor de aşteptare, pacienţi plimbaţi între spitale, condiţii mizerabile de tratament, supraglomerare şi pierderi pentru Iasi de peste 20 de milioane de euro. 5. programul naţional de imunizare gratuită-antitetanos-Normele aberante ale contractului cadru scot vaccinarea antitetanică din programul naţional de imunizare gratuită. Institutul Cantacuzino aproape că a pus lacătul pe uşă iar acum acest vaccin se importă la preturi de zece ori mai mari. Şi mai grav este faptul că nu sunt surse de finanţare şi că bugetul alocat medicinei de familie nu permite achiziţionarea acestui vaccin. Urmează perioadă muncilor agricole iar cei ce necesită acest vaccin fie vor renunţă la prezentarea la medicul de familie pentru că sunt costuri importante legate de această vaccinare (aproape 10% dintr-o pensie), fie vor fi nevoiţi să scoată din buzunar alţi bani pentru a ajunge la UPU. Această va duce la creşterea numărului de cazuri de tetanos sau la supragomerarea şi blocarea activităţii din Unităţile de Primire a Urgentelo. 6.tăierea fondurilor pentru asistenta stomatologică a copiilor şi a celor pentru asigurarea asitentei medicale a nou născuţilor; 7.distrugerea ambulantei : bugetul cu 15-30% mai mic faţa de 2012 ridică mari semen de întrebare privind funcţionarea în ultimul trimestru. Finanţarea mult promisă şi faptul că nu se vor mai cumpăra medicamente se dovedeşte doar o sinistră păcăleală sau poate nu am citit că printre rânduri domnul Arafat se referea la faptul că în lipsa ambulantei pacienţii nu vor mai avea nevoie să cumpere medicamente ci doar locuri de veci. 8.cel mai mic buget al sănătăţii din Europa (mai mic decât al Albaniei)şi finanţarea de mizerie a spitalelor: Managerii unităţilor sanitare susţin că banii alocaţi de casele de asigurări de sănăţâţe ajung cel mult pentru plată salariilor şi că nu pot fi luate în calcul şi tratamentele pacienţilor. 9. Cel mai costisitor eşec al austerităţii: exodul medicilor Paradoxal avem de patru ori mai mulţi absolvenţi de medicină decât Franţa dar de patru ori mai puţini medici decât studenţi la medicină. Acest fapt se datorează şi ordonanţei de urgenţă nr.34/2009 ce limitează scoaterea la concurs a posturilor din sistemul medical atât prin restricţionarea numărului de posturilor la maxim 15% din cele vacantate cât şi prin restricţii bugetare.Ministerul mi-a respins toate proiectele legislative ce vizau creşterea salariilor rezidenţilor. 10.cea mai scumpă maculatură din istorie 180 de milioane de euro au fost cheltuiţi pe un aşa-zis program naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţie ale cărui concluzii se lasă încă aşteptate la mai bine de cinci ani de la încheiere. 11.coplata. 12.sponsorizările pentru luxul cabinetelor ministeriale. 13.centralizarea achiziţiilor în buzunarele ministerului şi subordonarea casei de asigurări de sănătate”, susţine Tudor Ciuhodaru, într-un comunicat de presă.(L.Z.)