Gala Premiilor UNITER 2017 va avea loc la Timișoara

Cea de-a XXVI-a ediție a Galei Premiilor UNITER va avea loc, în 2017, la Teatrul Național din Timișoara, au anunțat vineri seară, cu ocazia închiderii Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, FEST-FDR 2016, managerul naționalului timișorean, Ada Hausvater, și primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

„Pe 8 mai 2017, Gala Premiilor UNITER va avea loc la Timișoara, în Sala Mare a Teatrului Național, cu susținerea Primăriei”, a spus Ada Hausvater, managerul Teatrului Național, potrivit unui comunicat al instituției, transmis AGERPRES.

Ideea de a duce Gala Premiilor UNITER la Timișoara este o mai veche dorință a inițiatorului ei, se arată în documentul citat.

„E un semn faptul că reușim să facem această gală la Timișoara în anul imediat următor nominalizării sale la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Noi ne-am dorit acest lucru dinainte de a fi făcut public titlul. Gala Premiilor UNITER a ieșit din București pentru prima oară în 2007, la Sibiu, apoi a fost la Iași și la Oradea, iar acum venim la Timișoara. Teatrul Național din Timișoara este nu numai un monument istoric, ci și un teatru de tradiție, și, de asemenea, se află în capitala unei regiuni românești de tradiție culturală și multietnică majoră. Nu în ultimul rând, Teatrul Național este încărcat cu reverberații în istoria recentă a României. Toate aceste elemente ar fi făcut prezența Galei firească de mai demult, dar probabil că acum a fost momentul potrivit. UNITER își propune, prin însuși statutul său, să sprijine creația și noutatea în teatru, iar Naționalul timișorean excelează în acest domeniu”, a spus Ion Caramitru, președintele UNITER.

Gala, eveniment lansat în 1991 de președintele UNITER, Ion Caramitru, este unul dintre programele de referință ale Uniunii Teatrale din Romania, recompensând excelența în artele teatrale.