Asociația Română a Cărnii (ARC) atrage atenția, joi, asupra apariției primelor două focare de pestă porcină africană notificate de Republica Moldova la Organizația Mondială a Sănătății Animalelor (OIE).
Potrivit Asociației, apariția unor cazuri de pestă porcină africană ar conduce la un dezastru economic pentru crescătorii, producătorii și procesatorii de carne de porc, motiv pentru care autoritățile statului trebuie să întreprindă toate demersurile incluzând întărirea controalelor la frontieră pentru a evita introducerea virusului în România.
La finele lunii septembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat că pentru a preveni pătrunderea în țară a pestei porcine africane (PPA) va fi dispusă interzicerea importului de către consumatori a produselor de origine animală din Republica Moldova și Ucraina.
”Vom dispune interzicerea importului a produselor de origine animală de către consumatori (din Republica Moldova și Ucraina — n. r.). Am informat și președintele și premierul. În momentul în care ar intra în țară (pesta porcină africană — n. r.), toți porcii din zona respectivă ar trebui sacrificați. Ar fi pierderi incomensurabile, greu de estimat la ora actuală. Știu din experiența statelor membre ale UE, Balticele și Polonia, care au avut pierderi foarte mari”, a afirmat ministrul Agriculturii.
Conform ministrului, PPA este o maladie extrem de periculoasă pentru care nu există vaccin, iar în momentul în care ar ajunge în țară s-ar înregistra pagube foarte mari.
Irimescu a punctat faptul că măsurile de prevenție vizează, în primul rând, oprirea pătrunderii în țară a produselor animale din cele două țări, precum și controlul asupra migrației porcilor mistreți în zona de frontieră cu cele două state.
Un focar de pestă porcină africană a fost înregistrat, în ultimele zile, în satul Mosana din raionul Dodușeni, în Republica Molodova, la 53 de kilometri de cel mai apropiată localitate din România, respectiv Mitoc din județul Botoșani.