TÂRG AL MEȘTERILOR POPULARI ȘI TÂRG DEDICAT ZILELOR IAȘULUI, LA PALAS

 

 

Zilele acestea, ansamblul Palas găzduiește două târguri prilejuite de Zilele Iașului. Târgul Meșterilor Populari prezintă obiecte aparte, realizate prin tehnici strămoșești, iar cel de-al doilea eveniment îi are în prim plan pe artizanii iscusiți în realizarea articolelor handmade. 

Până duminică inclusiv, 16 octombrie 2016, esplanada Palas, intrarea dinspre Palatul Culturii, găzduiește Târgul Meșterilor Populari. Reuniți din diferite zone ale țării, păstrătorii meșteșugurilor autohtone îi încântă pe ieșeni și nu numai cu cele mai frumoase articole reprezentative pentru folclorul românesc. Piese de mic mobilier, costume populare, accesorii cu simboluri tradiționale, linguri de lemn sculptate, genți din piele, piese vestimentare, papuci din blană și multe alte articole realizate cu măiestrie sunt propunerile celor prezenți la târg. Dincolo de frumusețea lor, tot mai apreciată pentru simbolistica și simplitatea caracteristice, obiectele vorbesc despre meșteșugurile păstrate din generație în generație, de la țesut, pielărit și arta straielor populare, până la sculptură, ceramică și pictură.

În aceeași perioadă se desfășoară și Târgul de Zilele Iașului. Pe esplanada Palas, la etajul 1 al Atriumului și în zona Hervis Sports sunt prezenți artizani cu spirit artistic și îndemânare. Cei care vizitează târgul pot admira și cumpăra cercei, coliere, brățări, inele, butoni, insigne și diferite bijuterii create prin cele mai ingenioase tehnici, vaze, tablouri, cutii de bijuterii, piese de mobilier și alte decorațiuni pentru un ambient personalizat, pălării, papioane și accesorii vestimentare neconvenționale, dar și cosmetice naturale. Toate articolele au un puternic caracter de unicitate, fiind realizate manual.