PMP îi cere lui Iohannis să atace la CCR legea privind doctoratele

 

PMP îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să conteste la CCR legea privind doctoratele deoarece este esenţial ca preşedintele să-şi menţină punctul de vedere privind „eliminarea impostorilor care au călcat în picioare cercetarea”, a declarat miercuri preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.

„Faptul că şeful CNATDCU şi-a dat demisia este un semnal extrem de grav şi PMP îi cere preşedintelui Iohannis să-şi exercite atribuţiile pe care le are conform Constituţiei şi să conteste la Curtea Constituţională legea privind aprobarea OUG 4/2016. Este esenţial ca preşedintele să-şi menţină punctul de vedere în ceea ce priveşte eliminarea impostorilor care au călcat în picioare cercetarea românească. Avem nevoie de acest mesaj”, a declarat preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.

Tomac a afirmat că PSD şi PNL fac „zid în spatele mafiei din cercetare”.

„Partidul Mişcarea Populară este profund indignat de cruzimea şi cinimsul de care dă dovadă PSD şi PNL în Parlamentul României atunci când trebuie să facă zid în spatele mafiei din cercetare. Tot ce s-a întâmplat (…) în Parlament este o dovadă în plus că atât PNL, cât şi PSD sunt într-o cârdăşie împotriva intereselor reale ale României”, a mai spus Eugen Tomac.

Senatul a respins luni cererea preşedintelui de reexaminare a legii care prevede că universităţile vor fi cele care vor decide acordarea şi retragerea titlului de doctor, cu 90 de voturi ”pentru”, în timp ce ”împotrivă” au votat doar 12 aleşi, iar şase s-au abţinut. În cererea de reexaminare, Iohannis subliniase că proiectul de lege nu clarifică situaţia tezelor de doctorat aflate în prezent spre analiză la CNATDCU şi nici pe cea a candidaţilor care au susţinut teza, însă nu li s-a acordat încă titlul prin ordin al ministrului educaţiei.

”În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook, după votul din Senat.

Preşedintele Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), Viorel Barbu, a demisionat marţi din funcţie, în semn de protest faţă de votul din Senat.

Şeful statului poate cere o singură dată reexaminarea unei legi, unica modalitate de atac fiind în acest caz contestarea actului normativ la CCR.