Președintele PMP Traian Băsescu a declarat miercuri că nu are nimic pe conștiință care să îl îndrepte către gândul că ar putea avea surprize cu DNA.
„În ce mă privește, vă asigur că nu am pe conștiință nimic care să mă îndrepte către gândul că aș putea avea surprize cu DNA, cum de altfel s-a dovedit în ultima perioadă că sunt și destui oameni politici care sunt acuzați de DNA și în fața judecătorilor dosarele sunt întoarse. (…) Dormi îngrijorat când ai ceva pe conștiință, altfel nu ai nicio grijă, dar în ziua de azi ți se poate întâmpla să te ia. S-a văzut cu Alina Bica și cu alții. M-aș putea gândi că procurorii, care au fost conduși într-o vreme în totalitatea lor și de doamna Kovesi, după ce au terminat dosarul Revoluției, dosarul Mineriadei, acum au tot efortul pe campania din 2009 care a avut ca obiectiv, printre altele, și Parlamentul cu 300 de parlamentari. Tot ce a fost legat de acea campanie prezidențială în paralel cu referendumul pentru Parlament unicameral și 300 de parlamentari se pare că este pus acum sub semnul întrebării, dar nu e pusă sub semnul întrebării uciderea a peste o mie de oameni la Revoluție, nu e pusă sub semnul întrebării mineriada din 13-15”, a spus Băsescu la România TV, întrebat ce părere are de noua cerere venită de la DNA pe numele Elenei Udrea.
Băsescu a mai precizat că acest nou dosar al Elenei Udrea este modul șefei DNA Codruța Kovesi de a acoperi faptul că refuză să dea niște răspunsuri la câteva întrebări legate de prietenia cu Sebastian Ghiță și de teza de doctorat.
„Aici nu e numai o chestiune de înscenări, la doamna Kovesi este indiscutabil și o chestiune femeiască, funcționează total și răutatea feminină, asta v-o pot spune fără dubii”, a arătat Băsescu.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a solicitat miercuri sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Elena Udrea, la data faptelor ministru al Turismului, pentru două infracțiuni de instigare la luare de mită privind campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009.