Papa solicită o acțiune la nivel global pentru a ajuta copiii migranți

 

Migrația este un fenomen global „tragic”, care necesită o acțiune dedicată, în special pentru a proteja copiii, victimele cele mai vulnerabile, a declarat joi Papa Francisc, citat de DPA.

Papa, un puternic susținător al drepturilor migranților, născut în Argentina, dintr-o familie de imigranți italieni, a lansat acest mesaj pentru Ziua Mondială a Migrantului și Refugiatului, pe care Biserica Catolică o va celebra la 15 ianuarie.

„Copiii sunt printre primii care suportă povara grea a emigrației, aproape întotdeauna cauzată de violență, sărăcie, condiții de mediu, precum și de aspectele negative ale globalizării”, a declarat Francisc.

Reamintind argumentele potrivit cărora primirea imigranților este o datorie creștină, suveranul pontif a invocat pasajul din cartea Exodului, potrivit căruia „să nu asuprești pe străin (…) căci și voi ați fost străini în țara Egiptului”.

De asemenea, Papa a criticat încercările „de a stopa venirea migranților, care ajută activitatea rețelelor ilegale” de contrabandă și trafic de persoane, „în loc să favorizeze integrarea socială a copiilor migranți sau programele de repatriere în condiții de siguranță (…)”.

Mesajul Papei survine în contextul în care organizația internațională „Salvați Copiii” a anunțat că aproximativ 20% dintre cei 304.000 de migranți care au ajuns în Italia și Grecia în acest an sunt minori. De asemenea, în Italia a fost constatată o creștere importantă a numărului de sosiri de minori neînsoțiți.