Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy s-a folosit de dezbaterea electorală de joi seară în cadrul campaniei pentru alegerile primare ale conservatorilor pentru a atrage atenția asupra unor noi posibile atacuri teroriste, transmite DPA.
Într-un an în care au fost înregistrate mai multe atacuri sângeroase în Franța, Sarkozy și principalul său contracandidat, Alain Juppe, s-au concentrat pe terorism.
Sarkozy s-a exprimat în favoarea închiderii extremiștilor islamiști periculoși, ca măsură de precauție. Juppe a insistat că judecătorul este cel care trebuie să dea o decizie finală în legătură cu astfel de măsuri. În dezbaterea de joi, Juppe a insistat că trebuie să existe o ‘linie roșie’ peste care să nu se treacă.
Juppe, care a fost prim-ministru în timpul lui Jacques Chirac, și Sarkozy s-au plasat bine în sondajele realizate printre alegătorii francezi, însă cele mai recente sondaje îl dau în frunte pe Juppe.
Cei doi candidați au abordat strategii de campanie diferite. Discursul lui Sarkozy pare a ținti către alegătorii cu poziții mai conservatoare, uneori chiar anti-imigrație, în timp ce Juppe face apel la stabilitate.
Abordarea conciliantă a lui Juppe la chestiuni sensibile precum migrația și identitatea, probleme care au divizat Franța în ultimii ani, i-au adus critici din partea altor candidați și a unor analiști, care îl consideră ‘naiv’ în fața fenomenului radicalizării.
Pe de altă parte, Sarkozy a adoptat o poziție atât de dură în problema integrării, încât a fost criticat de fondatorul Frontului Național, Jean-Marie Le Pen, că ocupă poziția politică asociată în mod tradițional cu extrema-dreaptă.
Ceilalți candidați sunt fostul premier Francois Fillon, parlamentarii Nathalie Kosciusko-Morizet și Bruno Le Maireși viceprimarul orașului Meaux, Jean-Francois Cope.
La dezbatere a luat parte și un candidat care, spre deosebire de ceilalți șase, nu aparține partidului Les Republicaines: Jean-Frederic Poisson, deputat al Partidului Creștin Democrat.
Alegerile primare ale conservatorilor sunt programate să aibă loc în două tururi, la 20 și 27 noiembrie.