Președintele Grupului S&D din Parlamentul European, Gianni Pittella, și europarlamentarii social-democrați vor discuta despre un nou pact social pentru România în cadrul unui eveniment care va avea loc vineri la București, a informat Biroul de presă al PSD.
Perspectivele pentru acest nou pact social pentru Europa și mai ales pentru România vor sta la baza evenimentului organizat vineri.
Conferința de la București, organizată în cadrul Relaunching Europe — o inițiativă a Grupului S&D în Parlamentul European, va reuni cetățeni, specialiști din întreaga Europă, precum și reprezentanți ai societății civile. Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului.
Vor lua cuvântul președintele PSD, Liviu Dragnea, liderul delegației României în PE, Viorica Dăncilă, vicepreședintele Victor Boștinaru, precum și Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.
Vineri dimineață, Gianni Pittella va vizita o creșă în Sectorul 5, un proiect finanțat prin fonduri europene. De asemenea, va avea o întâlnire cu studenții Universității Politehnica din București.