Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriție anunță începerea perioadei de depunere a aplicaţiilor pentru cea de-a patra ediţie a burselor de cercetare privind efectele consumului moderat de bere asupra organismului. Bursele, în valoare totală de 150.000 de lei, sunt adresate studenților aflați în an terminal la orice specializare de natură științifică, masteranzilor, doctoranzilor sau post-doctoranzilor, principala condiție fiind ca aceştia să aparțină unor centre de învățamânt superior sau centre de cercetare din România. Fiecare aplicant trebuie să beneficieze de un coordonator de proiect, care să aparţină unei instituţii de învăţământ superior sau centru de cercetare din România şi care să fie cel puţin asistent universitar sau cercetător ştiinţific. Perioada de depunere a aplicaţiilor pentru obţinerea burselor este: 1 noiembrie 2014 – 31 ianuarie 2015, evaluarea proiectelor urmând să fie făcută până la finalul lunii februarie 2015. Mai multe detalii legate de criteriile de eligibilitate, dar și de modalitățile de înscriere pot fi găsite de cei interesați pe site-ul Centrului de Bere, Sănătate și Nutriție – http://www.beresanatatenutritie.ro/. Proiectele trebuie depuse în variantă electronică, pe e-mail, la adresa: centru@beresanatatenutritie.ro. Comitetul de evaluare este alcătuit din specialiști care aparţin domeniilor: tehnologie alimentară, nutriție, medicină și cercetare. Într-o conferință de presă, care a avut loc miercuri, 12 noiembrie, la Iași, dr. Alin Popescu, secretarul general al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, a prezentat rezultatele celui mai recent studiu realizat privind consumul moderat de bere asupra organismului uman. “Mă bucur că am ajuns la cea de-a patra editie a burselor acordate de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutritie. Este un proiect în care atât eu, cât și colegii mei credem foarte mult. Dacă anul trecut am reușit să facem publice rezultatele primului studiu de profil, realizat de către o tânără cercetătoare din Iași, iată că acum am mers și mai departe, către foruri internaționale, cu cel de-al doilea studiu original al Centrului. Interesul acordat muncii noastre nu poate decât să ne onoreze și să ne dea o încredere și mai mare să continuăm”, a declarat dr. Alin Popescu. Studiul care a demonstrat că un consum moderat de bere nu influențează cei mai relevanți indicatori somatici pentru statusul ponderal (indicele de masa corporală, circumferința abdominală sau raportul talie/șold) și care a fost coordonat de către dr. Corina Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, a obținut aprecierea cercetătorilor internaționali și a presei de profil din întreaga lume, în urma prezentării în cadrul Simpozionului ”Beer&Health”, care a avut loc pe 30 septembrie, la Bruxelles. Prezentă la conferința de presă, prof. univ. dr. Mariana Graur, șefa Clinicii de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iași, a subliniat importanța unor astfel de burse, acordate studenților, rezidenților, masteranzilor și doctoranzilor, ei având, astfel, posibilitatea de a face cercetări amănunțite într-un domeniu aflat în plin avânt în țara noastră. (E.M.)