Testul aplicat candidaților la concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți de unități de învățământ din data de 12 octombrie nu a vizat evaluarea unor abilități psihologice, a precizat, joi, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.
Reacția vine după ce președintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniței, a susținut într-o conferință de presă că la acest examen Ministerul Educației a evaluat psihologic candidații, fără a avea acest drept, și a solicitat reevaluarea condițiilor de realizare a testării.
„Domnul președintele al Colegiului Psihologilor din România este într-o gravă eroare. Testul aplicat profesorilor în data de 12 octombrie nu a vizat evaluarea unor abilități psihologice. Vorbim aici despre o evaluare a abilităților cognitive. Așadar, nici la nivelul elaborării testului și nici la nivelul interpretării rezultatelor nu putem vorbi despre un test psihologic. Asta cu atât mai mult cu cât punctajul respectiv, punctele care au rezultat în urma evaluării nu pot constitui într-un profil psihologic, vorbim aici de un screener de abilități. Testul din 12 a vizat, pe de o parte, evaluarea competențelor cognitive, pe de altă parte, evaluarea competențelor manageriale. Precizez aici că MENCS deține drepturile pentru a folosi itemii pe care i-a folosit în 12 octombrie, drept de folosință care ne-a parvenit în scris în urma deciziei celor care au făcut parte din comisia de elaborarea subiectelor”, a afirmat Amarandei.
Ea a precizat că nu doar ministerul, ca angajator, a utilizat un astfel de test pentru evaluarea competențelor cognitive, ci și companii renumite la nivel mondial și chiar universități de top din lume.
Purtătorul de cuvânt a precizat că ministerul rămâne ferm în organizarea concursului și că nu se poate vorbi despre anularea acestuia.
Amarandei a subliniat că testele au fost realizate de specialiști în științe cognitive și în științe ale educației, „unii dintre cei mai buni specialiști, dacă nu cei mai buni pe care îi are România în acest moment.
„Nu cred în coincidențe. Această conferință de presă (n.r. — a Colegiului Psihologilor) are loc la mai bine de o săptămână de la momentul 12 octombrie, când a avut loc acest concurs, și la câteva zile de la momentul la care MENCS a început procesul de consultare interinstituțională pentru aprobarea unui proiect de hotărâre de guvern referitoare la formarea profesională a psihologilor. Ce face această HG foarte important este că va scoate de sub monopolul Colegiului Psihologilor din România formarea profesională a psihologilor. O noutate este aceea că, dacă până acum erau suficiente licența și niște studii derulate în cadrul unor ONG-uri agreate de CPR, ce face această HG este să ducă practic formarea profesională a absolvenților de licență prin intermediul masteratului iar acest lucru trebuia să se întâmple de la momentul Procesului Bologna”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Referindu-se la cazul unor localități din județul Vrancea unde unele autorități locale refuză să își nominalizeze reprezentanți în comisiile de concurs, Amarandei a spus că ministrul Educației, Mircea Dumitru, s-a întâlnit joi dimineață cu profesorii de acolo și că instituția încearcă să găsească soluții la aceste probleme.
„Este vorba despre 67 de profesori din județul Vrancea care au fost afectați de aceste refuzuri”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MENCS.