Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Vine iarna mai devreme?

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni prognoza pentru următoarele două săptămâni. Iată cum va fi vremea în fiecare regiune a țării, în intervalul 24 octombrie – 6 noiembrie:
Muntenia
Valorile termice diurne vor scădea de la o zi la alta, astfel încât vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie regională ce se va situa în jurul valorii de 10…12 grade. Spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză, temperaturile maxime vor marca o creștere şi se vor apropia de mediile climatologice ale perioadei, respectiv o medie a acestora de 14…15 grade Celsius. Minimele termice vor scădea treptat pe parcursul primei săptămâni, de la valori medii în jur de 9 grade în noaptea de 25 octombrie, până la o medie de 3…4 grade în noaptea de 30 noiembrie, apoi vor mai crește uşor, spre medii de 5 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată în intervalele 24-26 octombrie, respectiv 2-6 noiembrie, dar ploi pe arii extinse şi izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.
Moldova
Până în jurul datei de 28 octombrie, vremea va fi rece pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 8…10 grade și minime ce vor scădea spre 2 grade. După această dată, valorile termice diurne vor crește ușor și treptat și se vor menține în jurul a 10…12 grade Celsius, iar minimele nu vor avea variații semnificative și se vor situa în jurul valorii de 3 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în primele zile ale intervalului, însă cantități mai însemnate se vor înregistra în jurul datei de 26 octombrie. Ploi vor mai fi posibile în 29 octombrie și după data de 2 noiembrie.
Transilvania
Vremea relativ caldă de la începutul intervalului, când se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 16 grade, va intra într-un proces de răcire care va determina scăderea cu 6…7 grade a valorilor termice diurne, astfel încât, în intervalul 27 – 30 octombrie, acestea vor fi de aproximativ 9 grade. Apoi vor creşte uşor, iar între 31 octombrie şi 6 noiembrie se vor menţine în jurul a 10…11 grade, fără variaţii importante. Primele nopţi vor fi relativ calde, caracterizate de temperaturi minime ce se vor situa în jurul unei valori medii de 5…6 grade, iar apoi, în intervalul 28 octombrie – 6 noiembrie, vor fi de aproximativ 2 grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar ploi pe arii extinse şi izolat mai însemnate cantitativ se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.
Banat
În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi caldă, cu maxime de 19…20 de grade şi minime de aproximativ 10 grade, în medie. Între 26 şi 28 octombrie, temperaturile vor scădea, spre medii de 11…12 grade ziua şi 4 grade noaptea. Ulterior, până la sfârşitul lunii octombrie, vremea se va încălzi uşor, iar maximele diurne vor atinge o medie de 15 grade. În prima săptămână din noiembrie nu vor fi variaţii termice semnificative, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 13 grade, iar cele minime se vor situa, în medie, în jurul a 5 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va fi ridicată pe 25 şi 26 octombrie şi, din nou, după data de 1 noiembrie. În rest, doar izolat şi trecător va ploua slab.
Crișana
Temperaturile maxime vor scădea de la valori peste normalul perioadei, respectiv medii de 19…20 grade, ce se vor înregistra în primele două zile, până la valori în jurul a 11 grade pe 27 şi 28 noiembrie. Apoi, regimul termic diurn va marca o creştere uşoară, spre medii ale temperaturilor maxime de 13 grade în data de 31 octombrie, pentru ca în prima săptămână din noiembrie să se menţină relativ constant, la o valoare medie de aproximativ 12 grade. Valorile termice nocturne, de 10 grade pe 25 şi 26 octombrie, vor scădea apoi spre 3…4 grade pe 28 octombrie, iar în a doua săptămână nu vor mai avea variaţii importante, ci se vor situa în jurul acestor valori. Probabilitatea pentru ploi la nivel local va fi mai ridicată pe 25…26 octombrie şi, din nou, după 1 noiembrie. În celelalte zile ale intervalului de prognoză doar izolat şi trecător va fi posibil să plouă slab.
Maramureș
Temperaturile maxime vor scădea, de la valori peste normalul perioadei în primele zile, când se vor înregistra valori termice diurne de 17 grade, în medie, spre 10 grade pe 28 octombrie. După această dată, nu vor mai fi variaţii importante de temperatură, media regională urmând a se menţine la 10…11 grade până la finalul celor două săptămâni de prognoză. Temperaturile minime vor marca şi ele o scădere, de la 8 grade pe 25 şi 26 octombrie, spre 2…3 grade în intervalul 28 octombrie – 6 noiembrie. În perioada de două săptămâni a prognozei va ploua în fiecare zi pe arii relativ extinse, exceptând ziua de 27 octombrie când probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Dobrogea
Până în jurul datei de 28 octombrie, vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 10…12 grade și minime tot mai scăzute, respectiv o medie regională de 4…7 grade. Ulterior se va produce o încălzire ușoară, astfel încât la început de noiembrie se pot înregistra maxime în jurul valorii de 15 grade și minime, în medie, de 7…8 grade. Vor fi ploi în zilele de 26 și 27 octombrie, când sunt posibile și cantități mai însemnate și cu o probabilitate în creștere și după data de 3 noiembrie.
Oltenia
Regimul termic va scădea treptat în primele cinci zile ale intervalului de prognoză, de la o medie regională a temperaturii maxime de 14 grade, până spre 10…11 grade, caracterizând o vreme rece pentru ultima decadă a lunii octombrie. Sfârșitul primei săptămâni va aduce o creștere a valorilor termice diurne, care vor oscila până spre sfârșitul intervalului în jurul a 12…14 grade. Minimele termice vor pleca de la valori medii de 9 grade și vor scădea până spre 3…4. grade Celsius, în noaptea de 30 octombrie, apoi vor mai crește uşor, spre medii de 4…5 grade. În intervalele 24-26 octombrie și 2-6 noiembrie, probabilitatea pentru precipitații se va menține ridicată. Cantități mai însemnate se vor semnala în jurul datei de 26 octombrie.

La munte

Intervalul va debuta cu o vreme caldă pentru această dată, cu maxime în jurul valorii de 10 grade și minime pozitive de două până la 4 grade Celsius. În perioada 27-29 octombrie temperatura va scădea, spre medii ale valorilor maxime de numai două – trei grade Celsius și minime în jur de -4 grade. Un nou proces de încălzire ușoară va debuta spre sfârșitul lunii octombrie, astfel încât media valorilor maxime va fi de 4-6 grade, iar a celor minime se va situa în jurul valorii de zero grade.
Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în zilele de 25, 26 și 29 octombrie și după data de 2 noiembrie. Vor fi ploi, dar în zona mai înaltă acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare.