Candidata unică a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) și Partidului Liberal Democrat (PLDM) în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Maia Sandu, a acuzat miercuri dimineața Procuratura Generală a republicii că încearcă să influențeze rezultatul alegerilor din 30 octombrie, prin redeschiderea unui dosar ce privește procurarea camerelor de supraveghere folosite la examenele de bacalaureat, în perioada când ea era ministru al educației, informează Radio Chișinău.
Maia Sandu a făcut referire la informații în acest sens difuzate de presă, care îl citează pe procurorul municipiului Chișinău, Igor Popa. Ea a precizat, însă, că nu a fost informată oficial cu privire la redeschiderea acestui dosar.
Este vorba despre un dosar penal deschis la sfârșitul lunii mai 2013 pe numele companiei care a importat camerele folosite pentru supravegherea video a examenelor de bacalaureat. Potrivit Maiei Sandu, situația s-a clarificat, iar Procuratura a clasat dosarul câteva luni mai târziu. Unele instituții media au anunțat, însă, că acest dosar a fost redeschis, dar de aceasta dată pe numele unor factori de decizie din cadrul Ministerului Educației.
De cealaltă parte, Procuratura Generală a Republicii Moldova a negat aceste informații. „Procuratura Generală infirmă faptul deschiderii sau redeschiderii unei cauze penale pe numele Maiei Sandu sau a unor oficiali din cadrul Ministerului Educației. Sunt informatii false și ne exprimăm dezaprobarea totală față de modul în care se încearcă, din nou, manipularea opiniei publice’, se arată într-un comunicat al Procuraturii.