Un studiu al Centrului Medical din cadrul Universității Columbia (New York, Statele Unite ale Americii) a demostrat că sarcina reprezintă un factor care crește riscul de accident vascular cerebral în rândul femeilor tinere, însă nu și în cazul celor considerate în vârstă, se arată într-un comunicatul de presă al Universității.
Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat datele colectate în perioada 2003-2012 în statul New York care proveneau din rândul femeilor internate în spital pentru accident vascular cerebral. Din totalul de 19.146 de femei cu vârsta de 12-55 ani, 797 (4,2%) au fost gravide sau abia născuseră.
Cercetătorii au descoperit că per total, incidența accidentelor vasculare cerebrale petrecute în timpul sau la scurt timp după sarcină a crescut odată cu vârsta – 47 la 100.000 de femei cu vârsta între 45 – 55 de ani, față de 14 la 100.000 de femei cu vârsta între 12 – 24 de ani.
Cu toate acestea, femeile cu vârsta în intervalul 12- 24 de ani, care erau gravide și cele care abia au născut au prezentat un risc cel puțin dublu de a face accident vascular cerebral față de femeile care nu erau însărcinate, din aceeași grupă de vârstă. Mai exact, 14 femei din 100.000 din rândul gravidelor au prezentat un astfel de eveniment, în comparație cu 6.4 femei cu aceeași grupă de vârstă, însă care nu așteptau un copil.
În cazul femeilor cu vârsta 25-34 ani, sarcina a crescut de 1,6 ori riscul de accident vascular cerebral – mai exact, 1 din 5 accidente vasculare cerebrale asociate cu sarcina s-a înregistrat în rândul femeilor din această grupă de vârstă. Totuși, riscul de accident vascular cerebral a fost similar în rândul femeilor gravide și al celor care nu erau însărcinate, dar din grupele de vârstă considerate mai în vârstă, se mai arată în comunicatul de presă al Universității Columbia.
Oamenii de știință speră ca prin mai multe cercetări să ajungă la înțelegerea cauzelor care conduc la evenimente precum accidentele vasculare cerebrale asociate sarcinii, astfel încât să se identifice femeile tinere care prezintă un risc crescut pentru astfel de evenimente și astfel să se poată preveni apariția acestora.
Sursa: |