Asociaţia “ART-Meşteşugurile Prutului”, în colaborare cu Primăria municipiului Iași organizează în perioada 4-6 noiembrie, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, cea de-a IX-a ediţie a manifestării cultural-interactive „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”. La eveniment vor fi prezenţi peste 40 meşteri populari, atât din Moldova, de pe ambele maluri ale Prutului, cât şi din alte zone etnografice ale ţării. Organizat pe durata a trei zile, evenimentul promovează valorile perene ale culturii tradiţionale româneşti, cu precădere din Moldova și Republica Moldova, dar și transmiterea acestora către tânăra generație. Programul manifestărilor include o expunere cu vânzare de obiecte meşteşugăreşti autentice ale meşterilor populari veniţi la Iaşi din Moldova si din alte zonele etnografice ale tari, precum şi din Republica Moldova, ateliere de creație interactivă de olărit, pictură icoane, cioplitură lemn, impletituri din fibre vegetale, ţesături, ateliere demonstrative destinate copiilor, dar şi adulţilor. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți elevii premianți de la taberele și atelierele de creație populară desfășurate de asociația noastră prin programe educaționale și proiecte cu școli și ONG-uri. (E.M.)