Breaking News

Horia Tecău a ratat calificarea la Turneul Campionilor

Prezenți la Paris pentru BNP Paribas Masters, al nouălea și ultimul turneu ATP World Tour Masters 1000 al anului, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer au părăsit proba de dublu după primul meci jucat în competiție și au ieșit din calculele calificării la Turneul Campionilor. Intrați în concurs direct în turul secund, datorită statutului de capi de serie numărul 4, Horia și Jean-Julien au întîlnit astăzi perechea americană Nicholas Monroe / Jack Sock, în fața cărora s-au recunoscut învinși cu scorul 2-6, 6-3, 10-7. După un prim set în care jocul le-a mers perfect, perechea româno-olandeză a fost martora unui set în care adversarilor le-au ieșit lovituri norocoase și liniile le-au fost prietene. Mai mult, în supertiebreak Monroe/Sock s-au detașat rapid la 6-1 și 8-2, moment în care Horia și Jean-Julien au revenit până la 8-7, dar nu a fost de ajuns. Americanii au învins și i-au scos pe favoriți din competiție și din cursa pentru calificarea la Turneul Campionilor de la Londra.