Mircea Mihăieş a primit aseară, în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Sala „Chopin” din Palas Mall, titlul de „Scriitorul Anului”, în cadrul Galei „Scriitorii Anului”, eveniment organizat în premieră la Iaşi de Uniunea Scriitorilor din România (USR). La manifestare, la care au fost prezenţi, alături de preşedintele USR, Nicolae Manolescu, toţi preşedinţii de filiale din ţară, au fost premiaţi şi cei 12 scriitori nominalizaţi la premiul „Scriitorul lunii”, în urma deliberării membrilor juriului condus de Mihai Zamfir, respectiv Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Gabriel Dimisianu, Radu Cosaşu, Matei Vişniec, Livius Ciorcârlie, George Bălăiţă, Ion Es. Pop, Ovidiu Genaru, Andrei Oişteanu şi Mircea Mihăieş. Laureatul primei ediţii a Galei „Scriitorii Anului”, criticul literar, eseistul şi publicistul Mircea Mihăieş, a primit titlul de „Scriitorul Anului” din partea primarului Mihai Chirica, pentru volumul „Ulysses,732″. Romanul romanului”, apărut în luna octombrie 2016 la Editura Polirom. Născut la 1 ianuarie 1954, Mircea Mihăieş este din 1990 şi până în prezent redactor-şef al revistei „Orizont” din Timişoara, fiind laureat al mai multor premii literare, printre care Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (1990), Premiul pentru critică al USR (1995) şi Premiul pentru Critică litertară/Eseu/Istorie literară pe anul 2009 al USR. Dintre volumele publicate se remarcă „De veghe în oglindă” (1989) – o analiză a speciei literare jurnalul intim, „Femeia în roşu” (1990), „Atlanticul imaginar” (2002) şi „Ultimul Judt” (2011). Referindu-se la cei 12 scriitori nominalizaţi la titlul de „Scriitorul lunii” şi la lucrările propuse pentru a fi premiate, preşedintele USR, Nicolae Manolescu, a declarat că toate volumele selectate de către cei nouă membri ai juriului sunt valoroase, acesta exprimându-şi, însă, regretul, că în top nu s-au regăsit şi scriitori tineri. (E.M.)